„Dacă aveați impresia că România e o biată colonie, acum aveți proba certă că așa e. Astfel devenim prima colonie a guvernului global. De internarea forțată nu va scăpa nimeni!” – Gheorghe Piperea după noua lege privind caratina și izolarea
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2020/03/Parlamentul-Romaniei.jpg)
Dacă înainte de declararea stării de urgență în România Gheorghe Piperea era printre primii care atrăgea atenția că măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului duc într-o direcție periculoasă, avertizând în privința suspendării drepturilor civile, acum avocatul revine cu un nou avertisment. Piperea face un nou tablou sumbru a ceea ce ne așteaptă, prezentând elementele noului act normativ privind izolarea și carantina, despre care spune că extrem de periculoase pentru democrație. Practic, explică Piperea, inițiativa de act normativ va permite internarea forțată – deci abuzivă, a oricărui roman, la cel mai mic simptom de răceală, informează Active News. Iar aceasta dictatură medicală va fi pusă în practică sub pretextul directivelor venite de la Organizația Mondială a Sănătății”, spune avocatul în postarea sa. „Așadar, ca pe vremea NKVD, putem spune, cu mândrie: „nu există persoane sănătoase, ci numai persoane pe care înca nu le-am decalrat noi infec(ta)te”, adaugă Piperea.
![Avertismentul lui Piperea după noua lege privind caratina și izolarea: Dacă aveați impresia că România e o biată colonie, acum aveți proba certă că așa e. Astfel devenim prima colonie a guvernului global. De internarea forțată nu va scăpa nimeni!](https://www.activenews.ro/thumb-637?/articole/162224.jpg)
„Cică guvernul a făcut un proiect de lege care să îi redea instrumentele de „luptă” cu perfidul covid. Cică s-a lucrat la minunatul proiect 40 de ore, în continuu. [Sunt nişte eroi oamenii ăştia, mă mir că nu le-am făcut încă un şir de statui pe aleea care va duce către Catedrala Mântuirii Neamului]. Cică legea pune de acord intenţiile „oneste” ale autorităţilor pandemice cu deciziile rau-intentionate de săptămâna trecută ale CCR.
Cică se vrea votul de urgenţă pe acest proiect de lege. Cică PNL îi conjura pe parlamentarii pesediști să voteze proiectul, care proiect cică este pentru siguranţa cetăţenilor.
Fiind un proiect emis noaptea că hoţii, evident că nu a fost pus nici în dezbatere publică, nici supus spre avizarea prealabilă a unor „comiţii şi comitete”.
[Ce nevoie avem noi de dezbateri, când avem „specialişti” de talia lui Arafat, Tătaru şi Rafila? Oamenii sunt pricepuţi nu numai la epidemii şi situaţii de urgenţă, ci şi la legi, drepturi şi libertăţi].
Deşi este (încă) în sesiune extraodinară, Parlamentul nu va putea, în mod raţional, să voteze legea mai devreme de o lună de acum încolo. Dar, cine ştie, poate că se întoarce preşedintele din vacanţă şi apasa nişte butoane emoţionale sau secretoase, şi se rezolvă problema până în 15 iulie*.
M-am uitat un pic pe acest proiect.
Că tehnica de redactare, proiectul este execrabil, inclusiv din perspectiva expresiei într-o limbă romana corectă, contemporană.
Proiectul are foarte multe probleme de constituţionalitate, dar cele câteva lucruri de mai jos sunt, după pararea mea, extrem de periculoase pentru democraţie:
(i) proiectul dictează că, dacă directorul OMS declară pandemie, în secunda doi, în România e epidemie; definiţia epidemiei conţine orice, cu excepţia unor criterii clare, a unor cifre şi a unor extensii teritoriale; dacă aveaţi impresia că România este o biată colonie, acum aveţi proba certa, indubitabilă, că aşa este; România devine, prin acest proiect de lege, prima colonie a guvernului global; OMS s-a dovedit a fi o organizaţie foarte chinezească, foarte incoerenta, foarte puţin credibilă prin legăturile cu sponsorii săi din domeniul Big Pharma sau IT, fiind condusă de un preşedinte acuzat de corupţie şi de alte drăcii la el în ţară (Etiopia), iar noi luăm drept versete biblice/coranice recomandările OMS, numai şi numai pentru că nu ştim cum să scoatem cămaşa faţă de acuzaţia că autorităţile pandemice au uitat să declare epidemie în România;
(ii) nu mai avem dreptul să fim bolnavi şi să lăsăm să se vadă simptome de boală contagioasă; simptomele vor fi cele descrise (sau bălmăjite) în hotărâri de guvern, deci nu ştim dacă a strănuta, a tuşi sau a ne şterge nasul în spaţii publice este sau nu motiv să fim luaţi cu izoleta; mă rog, vom şti fiecare imediat după ce vom fi fost luaţi cu izoleta, în urmărea unui apel al unei persoane „bine” intenţionate la 112; de internarea medicală forţată nu mai scăpa nimeni, oricâte măşti ar putea şi oricâtă distanta socială ar lua;
(iii) orice persoană sănătoasă poate fi suspectă de a fi infectată; pe baza simplei suspiciuni, persoană sănătoasă poate fi separată fizic de familie şi de comunitate, pentru a fi supusă unui tratament; sigur că nu va mai amintiţi emoţia produsă de propunerea triumviratului Arafat + Streinu-Cercel +Tătaru de a separa fizic bătrânii de familie, dar eu îmi amintesc; singurul semi-sanctionat a fost Streinu-Cercel; retroactiv, toată acea poveste va putea dobândi bază legală odată cu promulgarea acestei legi naziste;
(iv) persoanele asimptomatice care refuză carantinarea sau internarea şi tratamentul vor fi puse să achite contra-valoarea carantinarii, a internării forţate şi a tratamentului, inclusiv a hranei, pentru înteaga perioadă a puşcăriei medicale; deci, cei nesupuşi nu numai că vor fi băgaţi la zdup (medical), dar vor fi obligaţi să suporte şi costurile împuscărierii lor; bine, dacă vor mai ieşi întregi de acolo – în caz contrar, costurile le vor suporta urmaşii infectaţilor aparent sănătoşi;
(v) pot fi suspecte de contaminare şi, deci supuse carantinarii, şi bunurile persoanei suspecte (ştiu, e absolut stupid să susţii că un lucru neînsufleţit este suspect, adică, potenţial vinovat de ceva, dar asta este exact exprimarea proiectului de lege). Integral aici.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook