ÎnToarcerea Timpului la Mihai Eminescu

Asociația "Calea Neamului"
De ce nu merg lucrurile în Țara aceasta frumoasă, numită România, Grădina Maicii Domnului. Pentru că, de aproape 300 de ani este condusă, cu puține excepții istorice, de străini sau de ideologii străine elementului românesc.

Iată ce scria Mihai Eminescu, creatorul Doctrinei Naționale, perfect valabil si astăzi:
,,Intîmplarea m-a făcut ca din copilărie încă, să cunosc poporul românesc din apele Nistrului începînd, în cruciş şi în curmeziş pînă în Tisa şi în Dunăre şi am observat că modul de-a fi, caracterul poporului, este cu totul altul, absolut altul decît acela al populaţiunilor din oraşe, din care se recrutează guvernele, gazetarii, deputaţii, etc. Am observat şi mai mult: că clasa veche superioară, rea, bună, cum o fi fost seamănă în toate cu mult mai mult poporului, că are mai multă francheţă de caracter şi incompatibil mai multă onestitate, că sînt în ea rămăşiţe de vrednicie dintr-o vreme anterioară epocii fanarioţilor. Se putea oare să nu conchid că pătura suprapusă de roşii nu este nici română ca origine, nici asimilabilă macăr?… Din citirea izvoarelor istorice m-am convins că în decursul evului mediu, care pentru noi a încetat odată cu venirea fanarioţilor, n-am avut clasă de mijloc decît cu slabe începuturi şi că această clasă – excepţie făcînd de Olteni şi Ardeleni – e cea mai mare parte de origine străină. De aci abea am putut să-mi explic revoluţia socială petrecută în zilele lui Cuza Vodă, al cărui apogeu e sub domnia lui Carol Îngăduitorul. Este în realitate, nimic mai mult, nimic mai puţin, decît proclamarea perpetuă a predominării elementelor străine asupra poporului istoric, compus încă pînă azi din ţărani mici şi mari. Odată ajuns la această convingere, totul era hotărît pentru mine, era o datorie de a fi şi de-a rămînea în partea poporului istoric din care însumi fac parte, şi în contra păturii suprapuse de venetici. M-am convins că acea ură în contra trecutului, acea aruncare în apă a tuturor tradiţiilor, acel abis creat între trecutul şi prezentul de azi, nu e un rezultat organic şi necesar al istoriei române, ci ceva fatidic şi artificial.”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook