Protest împotriva măștilor în școli pentru copii la Timișoara! Părinții: ”Vrem zâmbete, nu măști!”

Zeci de părinți au protestat în Piața Victoriei din Timișoara, în această seară, obligativității purtării măștii la școală. Participanții la protest au semnat și un manifest, pe care-l vor înmâna Ministrului Educației Naționale, informează Expres de Banat.

„În toate orașele din țară au loc proteste asemănătoare. Suntem puțini, dar credem că va avea un impact de trezire a conștiinței, măcar puțină, a unei probleme pe care o nuanțăm: impactul negativ pe care masca de protecție o poate avea asupra dezvoltării copiilor mici până la adolescenți. Fără să ne întrebe statul și fără aprobare de la Guvern, fără experimente și studii, dacă copiii suportă masca patru, șase sau opt ore pe zi, dintr-o dată s-a impus obligativitatea. Nu protestăm pentru toți, ci pentru cei care împărtășesc ideile cu noi”, a spus unul dintre părinți, precizează sursa citată.

Oamenii prezenți în Piața Victoriei au format un lanț uman și au scandat „Vrem zâmbete, nu măști!”, dar au fost și mesaje precum „Totul până la copii” sau „Vom câștiga, sus inima!”.

„Este un protest împotriva purtării măștilor în școli de către copiii noștri. Sunt aspecte emoționale, psihologice, sufletești, fizice, care arată fără dubiu că nu este sănătoasă purtarea acestor măști. Nici măcar nu protejează de nimic, acestea sunt ca și când ai pune plasă de gard să te protejezi de țânțari. Virusul care există este de ordinul nanometrului și trece prin acele măști dacă chiar îl ai. Copiii noștri sunt tratați la școală ca niște adevărate bombe biologice și acest lucru mi se pare inadmisibil. Omul este și trup și suflet, nu numai carne umblătoare și aceste aspecte mi se par importante, dar nu se iau în considerare de către autorități”, a declarat alt un părinte prezent la manifest.

În cuprinsul petiției, părinții amintesc faptul că nu au fost consultați cu privire la scenariile adoptate de Guvern în ceea ce privește începerea noului an școlar pentru copiii lor. Părinții vor ca micuții lor să nu  mai poarte măști, cer interzicerea dezinfectanților care nu sunt declarați biologici, a plexiglasului și a tunelelor cu dezinfectanți și se declară în dezacord cu privire la triajul epidemiologic. De asemenea, părinții vor acces în școală alături de copii, dacă este cazul, și vor ca profesorii să nu poartă mască în timpul orelor. Ei cer normalitate în procesul de educație, pentru ca cei mici să nu fie supuși unei presiuni psihologice, menționează Expres de Banat.

Petiția a strâns deja peste 8.000 de semnături în mediul online și poate fi consultată aici. Reamintim că pe data de 19 septembrie a fost anunțat un protest similar și la București.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns