Din nou, NU VĂ CREDEM!
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2017/05/Iasi6.jpg)
NU, nu vă credem când spuneți că Închinarea la Sfintele Moaște dăunează grav sănătății, când voi vă adunați în ședințele de guvern pentru a vă închina străinilor, vânzând tot ce a mai rămas proprietate românească în această țară.
Guvernul care a făcut dintr-un virus o ideologie a dictaturii, impunând restricții absurde și inutile din punct de vedere epidemiologic, scoate la vânzare către străini activele ultimelor mari companii la care statul român mai este acționar. Textul anterior al legii interzicea înstrăinarea participațiilor statului la aceste entități economice. Participațiile înseamnă acțiuni și active. Textul actual al Ordonanței de Urgență interzice doar vânzarea acțiunilor, activele putând fi astfel scoase la vânzare. Activele reprezintă resursele economice care aparțin unei companii, cele materiale (imobile, bunurile din interiorul acestora, instalații, stocuri, mașini, obiecte de inventar) dar și cele intelectuale (brevete, licențe, mărci etc), adică tot ce generează venit, profit, într-o companie. Așadar păstrând doar acțiunile și vânzând activele, rămâi de fapt cu o formă fără fond. Cumpărătorul activelor ia totul. Este exact paradigma unei țări ocupate de facto. În acest context în care economia țării rămâne fără picioare, atât prin înstrăinarea marelui capital autohton, cât și prin falimentarea întreprinzătorilor mici și mijlocii sufocați de restricții și controale, tovarășii din Comandament, Arafat și Tătaru (sună ”perfect” pentru o țară ocupată) se arată îngrijorați de sănătatea poporului! E bine ca poporul să-și vândă bogățiile dar nu e bine ca poporul să se adune în jurul Sfintelor Moaște, că se îmbolnăvește de Covid, de parcă oamenii se întâlnesc numai de Sfânta Paraschiva sau de Sfântul Dumitru, în rest stau total izolați la distanțe de doi kilometri între ei… în ritmul politicilor de falimentare a țării nu este exclus ca acest vis de distanțare socială să se realizeze, căci deja vreo 5 milioane de români si-au luat lumea în cap datorită ”dragostei nețărmurite” pe care politicienii din ultimii 30 de ani o nutresc față de această țară.
Într-adevăr, au făcut tot ce le-a stat în putință să-i credem pe cuvânt, s-au furat ca chiorii între ei la alegeri, de fiecare dată, n-au construit niciun spital, iar când au dat cu var pe unul, s-a coșcovit în anul următor, ne-au băgat pe gât prin supermarketuri (sună a super-eroii din propaganda cu măști) alimente ce duc imunitatea pe cele mai ”înalte culmi” și așa mai departe. E totul ok cu Transilvania, cu Fritz pe la Timișoara, cu UDMR pe cai mari, uite, că se păstrează tradiția cu calul, îmi place nespus cacofonia asta, este ok cu puștii de liceu băgați în dubă pentru că au stat adunați la o vorbă de după ore, e totul în regulă cu miile de copii care ”învață” online fără tablete, căci nu au bani să-și cumpere din cauză că au ghinion și culmea tupeului, preferă să mai și mănânce ceva sau să scoată împotriva supremei corectitudini politice, o fată în oraș…
Nu știu cum veți reuși să opriți un întreg popor să trăiască, nu știu cum veți reuși să opriți motorul acestei țări. De un singur lucru să fiți siguri, cu sau fără mitinguri de mii de oameni, cu sau fără pelerinaje de zeci de mii de oameni, acest popor minunat, pe care voi îl urâți și-l prigoniți, în pofida tuturor mașinațiunilor voastre, în pofida întregii propagande, va rămâne Poporul lui Hristos și al Sfintelor Moaște.
Să nu aveți iluzii, căci cu noi este Dumnezeu!
Noi avem Certitudini, adică Credință!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook