Un om care nu a fost liber, dar care a trăit liber.

Cruce de pe Athos

Constantin (Tache) Rodas ne privește acum din Ceruri, s-a dus lângă camarazii săi, Dumnezeu să-l odihnească! Avem încă o Icoană.
Tache Rodas a fost o Legendă încă din timpul vieții, el este povestea fără sfârșit a Libertății de fi Român, de a mărturisi Credința în Hristos si Neam, când țara este ocupată de străini.
Intră în închisoare elev de liceu fiind, în 1942, pentru crezul naționalist- creștin si rămâne închis până în 1964 cu mici ”pauze”. În total face 18 ani de pușcărie politică, 16 ani în temnițele comuniste.
Bătut bestial, cu fața tumefiată, de nu i se mai vedea nicio trăsătură a figurii inițiale, este târât din celulă în celulă pentru a-i înspăimânta pe ceilalți deținuți, pentru ca fiecare dintre ei să vadă ce-i așteaptă dacă nu cedează reeducării. Este ținut fără somn, fiind udat cu apă, trecut prin ritualurile satanice blasfemiatoare puse la cale de torționarii comuniști în închisori, de Sfintele Sărbători, anchetat zile în sir fără pauză, bătut cu funia udă în cap, ținut iarna la izolare pe ciment fără nicio sursă de încălzire, fără hrană și apă, perioade lungi, iar când era ”bine” în celule era pus în poziția regulamentară, adică să stea nemișcat cu mâinile pe genunchi în pat, fiecare mișcare fiind pedepsită prin…bătaie. Nu aveau voie deținuții să se miște nici în somn, ci să stea doar pe spate, fiecare mișcare chiar involuntară fiind pedepsită prin…bătaie. Dar nu pentru o zi, o săptămână sau un an…ci iată, pentru 16 ani de închisoare comunistă. Da, sunt lucruri ”spectaculoase”, dar cel mai ”spectaculos” lucru este acela că Tache Rodas putea să se elibereze de acest iad dacă ar fi spus un simplu da, dar el a spus NU! Nu mă lepăd de Hristos si Neamul meu Românesc, NU mă lepăd de Crezul meu. De aceea pe Tache Rodas nu-l veți regăsi în cărțile de istorie ciuntită de corectitudinea politică, cu atât mai puțin în manualele școlare. Ce exemplu ar da într-o lume în care totul se vinde pe 30 de arginți si în care tranzacțiile pe principii sunt la ordinea zilei? Ce exemplu ar da tinerilor când ei trebuie să fie vrăjiți de mărgele lucitoare, când ei trebuie să nu aibă un Ideal, ci doar nevoi acute de încă o tinichea în plus, iar dacă sistemul dă voie, mai scoate încă o tinichea poleită cu aur si acela fals… cam asta este maximum posibil din ceea ce este permis. Ce exemplu dă Tache Rodas unora din cei cei care l-au cunoscut dar care n-au înțeles nimic din ce a spus si a trăit acest om? Vă spun, că niciun exemplu. Tache Rodas a rezistat, rămas pe Crezul lui chiar si atunci când l-a chinuit iadul. Unii nu rezistă la nimic, nu rezistă când satana îi laudă sau când le dă două firmituri, deși știu Adevărul si nu au nicio scuză pentru asta. Nu-i bate nimeni cu funia udă în cap. Aparent am deviat de la subiect, dar doar aparent, căci dacă vorbim de Tache Rodas și-l cinstim cu adevărat, trebuie să respectăm un Ideal, anumite principii peste care nu se poate trece; si nu mă refer aici la socialiști, liberali, comuniști, de la aceștia nu avem pretenții, îi știm cum stau, mă refer la cei care se declară naționaliști, dar care susțin tinicheaua aurită a masoneriei si a porumbeilor ”albi” care vând inele tinichele la tarabe, că dacă le zic pe nume mă blochează cineva.
Naționalismul nu se face după cum am mai spus cu echerul si compasul, ci cu un Ideal, acel Ideal l-a avut Tache Rodas și l-a păstrat până la moarte. El ne privește din Ceruri acum.
Mergem împreună cu el, cu toți cei urcați lângă Hristos și cu toți cei vii, care am mai rămas, împreună cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!
Priviți în ochii lui de Cer Românesc, are aceeași privire de la intrarea în pușcărie si până la moarte, priviți în ochii suflet ai acestui Român Absolut si veți înțelege Lupta pentru Libertatea de a fi Român.
Această Privire este vie în sufletele noastre, iar pentru Jertfa lui Tache Rodas, vom striga, cu adevărat, întotdeauna, Prezent!
Aceasta este mărturisirea mea.
Doamne ajută!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook