Dincolo de inimă sunt eu

1
Ce-i de făcut cu tristețea?

I-am cântat dorului și a adormit.
Le-am cântat copiilor mei
și ai altora:
s-au oprit din plâns,
apoi… au adormit.
Ce-i de făcut cu tristețea?
Îi cânt și-i tot cânt
și nici măcar nu ațipește.
Mai face și pe șmechera!
Uneori închide ochii,
iar eu… în închiderea aceea
de pleoape,
mă cred fericită!

2
Invidie

Hoțoman
și fără niciun pic de milă
este timpul!
Cum nu sunt în mine:
Haț!
Îmi înșfacă
cel mai dolofan vis
și dă cu el de pereții sufletului,
până îl omoară.
De aceea stau mai mult în mine
și păzesc cu strășnicie fiecare vis.
Bietele mele vise
sunt cam palide,
însă măcar sunt vii!
Câteodată invidiez
visele celorlalți.
Doamne, cum sunt de rumene în obraji!

3
Cobor în trecut

Cobor în trecut
ca într-o fântână,
pentru a-mi astâmpăra setea
cu amintiri dragi.
De multe ori
nu vreau să mă întorc
la suprafață,
însă zăresc luna,
stelele, ochii tăi…
și mă întorc.

4
Noduri

Am făcut noduri
la batistă.
Este un semn:
mă întomnesc.
Bunica își înnoda banii
în batistă,
eu îmi înnod
uitările.

5
Dilemă

Dulăul acela uriaș
se chinuia
să apuce umbra pe care osul
o lăsa pe nisip.
………..
„Aport! Aport!”
Cu docilitate
timpul îmi așează ceva
la picioare.
Nu-mi dau seama
dacă este fericirea
sau umbra acesteia.

6
Aripi de fluture

Mamă,
cuvintele tale
sunt aripi de fluture:
nu le pot mângâia!

7
Simț civic în tramvai

Deși poartă pălărie
– semn de distincție masculină,
gândul acesta
nu are maniere alese,
așa cum ar fi firesc
pentru un nobil.
S-a așezat pe scaun
și priveste lung afară, pe fereastră.
Lângă scaunul lui, în picioare,
este o speranță însărcinată
și un regret cu tâmple cărunte…
Hei, stimate domn,
te faci că plouă?!
Deși ignorată,
simt că mi-am făcut datoria.
Am încercat să pun la punct
un gând necioplit

8
Reamintire

Desenez
pe oglinda aburindă
momente trecute
și-mi amintesc
de mine.
Unde eram până acum?
Era cât pe-aici
să încărunțesc
fără mine.

9
Care înger o fi bunica?

Bunica m-a sfătuit:
„Niciodată să nu refuzi
pe cine-ți cere
găzduire,
poate fi un înger!”
….
Dintre oaspeți
care-o fi bunica?
-Bunico, te rog,
scoate măcar
o aripă
de sub cămașă!

10
Bufnița

Copacii au ochi de noapte,
simt cum vorbele îmi pășesc: pâș- pâș!
printre gânduri rumene, coapte,
care nu stau în jos cu ale lor capete,
însă așteaptă tristețea să scapete.
Doar bufnița știe să-mi ierte
cele câteva sentimente incerte.
Când e vorba de simpatie sau antipatie,
bufnița îmi poartă în cioc apă vie.
Așa că… pot rezista încă o noapte,
printre sentimente incerte,
printre gânduri coapte…!

11
Dentist de furci

Mă uit în colnă,
e plină
de furci știrbe.
Se vede treaba
că nu mai sunt
mulți dentiști de furci:
aproape toți
sunt în cer.
Printre aceștia
este și bunicul.
Doamne, cum mai știa
să le pună furcilor
dinți noi
printre știrbături!
-Bunicule,
mi-e tare greu
să strâng fânul
cu furca știrbă!
De bucurii
ce să mai zic?
Bunicul nu-mi răspunde.
O fi prea prins cu lucrul:
precis pune dinți noi
soarelui!

12
Rogu-te Doamne, trimite-i înapoi!

Lovit de un junghi
bunicul stă pe un nor.
Caii pasc slobozi.
Grâul se aurește.
Bunica stă pe un alt nor,
brodează stele.
Cuptorul este rece.
Aluatul iese din covată.
-Rogu-te Doamne,
trimite-i înapoi!

13
Mentolate

*
Stoluri de îngeri migrează spre pământ.Copaci fără frunze.
*
Opinci găurite. Prin găuri se prelinge o bunică.
*
Uneori lacrimile mi se preling până în dreptul inimii, amintindu-i acesteia să bată!
*
Pepene crăpat. Furnici în marș nupțial.Ochi pretutindeni.
*
Speriată fiind, umbra caută scăpare, însoțindu-mă!
*
Supraviețuiesc într-un interval impus de altcineva!
*
Scară proptită-n noi. Luna-i tot mai departe,raiul și mai și!
*
Ce bine că nimeni nu-mi poate vedea sufletul: mereu iese afară mănușo-înaripat doar la o aripă!
*
Ar fi timpul să-mi duc gândurile la potcovit! Doamne, câte răni au în talpă!
*
Arta seducției- ochi de rouă tremurându-și genele!
*
De sfaturile bătrânești iau aminte mai mult păsările. Priviți-le cum ciugulesc nimicul din mine și pe deasupra îmi și cântă!
*
Încoronare – cerul așează stele pe fruntea mieilor!

*
În lacrima mea întinsă între două amurguri șchioapătă o mânză!

*
Mă pândesc din spatele oglinzii. Ce fac când nu-s de găsit?
*
Stârcii cenușii migrează spre sud. Bunicul bate nucii.
*
Viața-o batistă. Amintirile-s noduri legate strâns.

*
Lapte pus la prins. Lipăit de pisică. Geam uitat deschis.

*
Inima ia forma unei stânci. Pescăruși odihnindu-se.

*
Amintiri ascunse sub aripi de înger. Foșnet de bunica.

*
Viața- bucurii puține în burta unei balene.

14
Vanitate

Modelarea caracterulului,
a personalității mele,
trasarea conturului
la cele patru corpuri
(precis sunt mai multe)
pe care mi le știu,
se realizează cu măiestrie,
de-o mână invizibilă,
c-un șablon,
invizibil și acesta.
În cunoaşterea creştină,
cele patru corpuri sunt:
corp carnal, corp natural,
corp spiritual și corp divin.
Contururile nagâților
sunt trasate și fasonate
la perfecțiune
de aceeași mână invizibilă
și cu același șablon invizibil.
De ce mă simt superioară
unui nagâț?
De ce?

15
Pânda

Sticla ferestrei
este făcută țândări.
O vrabie
șchiopătează.
Bunica pune pe foc
fâșii de ziar,
făcute cocoloș.
Lătrat de câine.
Geamgiu la poartă.
Pe hornul casei ies scântei
din Scînteia* ,
pe hornul sufletului
ies amintiri.
O amintire
șchiopătează.
Pisica și timpul
stau la pândă.
Vor înșfăca vrabia?
Vor înșfăca amintirea?

*organul de presă al Partidului Comunist Român, până la căderea lui Nicolae Ceaușescu în decembrie 1989
Lăcrimioara Iva

16
În cer se strânge fânul!

Îngerii au întors norii
cu furca,
când pe-o parte,
când pe-o alta.
Acum…sunt uscați.
Uite-l pe unchiul Marcu
cum îi strânge
într-o claie.
Pe bunicul nu-l văd,
s-o fi dus după căruță.
N-o văd nici pe bunica,
o fi pregătind pentru prânz
ardei umplut.
– Unchiule Marcu, unchiule Marcu,
nu te istovi atât de mult,
ca și mâine
voi ajunge și eu
acolo sus
și îți voi da
o mână de ajutor!

17
Bibolițele i-au iertat pe țărani?

Doamne, bun mai era
laptele de biboliță!
Acum trebuie să-mi pun
pofta în cui:
țăranii au vândut
bibolițele
pe o brâncă* de arginți!
Dacă nu mă credeți,
mergeți până-n Germania.
Bibolițele de acolo
mugesc ca și pe la Vârfuri,
Pleșcuța și Joia Mare**,
nu și-au uitat originile,
însă nu știu
dacă i-au iertat pe țărani.
…..
Fără bibolițe
de-a lungul satelor
mugește doar vântul.

Brâncă= mână; Vârfuri, Pleșcuța și Joia Mare*=localități în județul Arad.
Lăcrimioara Iva

18
Colectivul

Nu mulți săteni
munceau la colectiv.
Cei care munceau,
fie munceau de se speteau,
fie se făceau că muncesc,
depinde de împrejurări.
Vacile niciodată
nu se făceau
că dau lapte,
ele săracele dădeau,
nu pricepeau
ce-s acelea împrejurări.
…..
Mulți săteni îșî amintesc
de colectiv,
mulți se fac că îșî amintesc…
Vacile încă tot mai dau lapte,
nu s-au șmecherit!

19
Valoarea ouălelor învelite în hârtie de ziar

Bunica știa
să le dea valoare
ouălelor.
Așa pur și simplu,
doar le învelea
în hârtie de ziar.
Apoi, aștepta clipa
când trebuia
să le ofere.
Domnii de la oraș
nu știau
cât de voloroase erau.
Le acceptau
fie mascându-și disprețul,
fie înțepând.
După modul în care îi erau acceptate ouăle,
bunica știa cât de închipuit*
era acel domn.
……..
Lângă un palmier-cuier,
ouăle așteaptă cuminți
o nouă electrocardiogramă.

Închipuit*=încrezut.

20
Aripi retezate

Se întomnase.
Gâștele
deveniseră neliniștite.
Se urcau în locuri
mai ridicate
și de acolo
priveau spre cer
bătând trist
din aripi.
Bunica
văzându-le neliniștea
le-a retezat penele
din aripi,
de la cotor.
„Nu vreau să se piardă
spre miazăzî!”
mă dumiri aceasta.
Hmmm,
cineva a retezat
și aripile copilăriei!
Deși a sosit toamna,
copilăria este încă aici,
nu s-a pierdut de mine.

21
Pictură naivă

Pietre sculptate de lacrimi.
Iau una și-o așez
în mijocul clipei.
Va fi punct de reper
pentru pești roșii.
Lebede mute
încondeiază cerul
cu versuri.
Din lemn de bambus
este fluierul timpului.
Vântul ia aminte!
Un cerb lopătar
îngenunchează
la tulpina unei sălcii,
cerându-i mâna.
Poduri de lemn și piatră,
pagode, galerii în zig-zag,
păuni, căpriori,
pruni în floare,
oglindiri de apă…
Un haos organizat
ce trebuie privit
din unghiuri diferite
pentru a surprinde armonia
las doar simțurile
să-mi pășească.
Poduri de lemn și piatră,
pagode,galerii în zig-zag,
păuni, căpriori,
pruni în floare,
oglindiri de apă…și
El, Măria Sa,Chioșcul
Mă aștepta!?!
Chioșcul înnobilează
grădina în armonia gândirii.
Mă recunosc și mă împac
cu mine însămi.
În ochii unei libelule….
strălucește luna.
Chioșcul surâde!

22
A te plimba pe bulevard c-un radio în mână

A te plimba pe bulevard
c-un radio în mână
era ceva șic.
A te plimba
c-un casetofon
ce să mai zic?
În acele timpuri
nimănui nu i-ar fi trecut
prin minte
să ia în derâdere
un asemenea modernism.
Mă și mir
cum de unii
nu-și plimbau butelia.
……
Tocurile cui
lasă amprente adânci
în asfaltul fierbinte.
Mă plimb pe bulevard,
de mână cu o lacrimă.
Trecătorii mă ignoră.

23
Simplificare

Unii oameni complică
ceea ce este simplu.
Un geniu este furnica:
știe să simplifice complexul.
Nu m-aș mira dacă
o furnică
ar ști să aducă
două fracții
la același numitor comun.
Nu m-aș mira dacă
o furnică ar folosi algoritmi
pentru a simplifica
calcularea numerelor mari.
Nu a plouat de ceva vreme.
Furnica își vede cu modestie
de al său drum.

24
Tandrețe

Cuvintele poetului-
clopoței de cristal
la glezna
unei balerine.

25
Dor

Ploaia dă sens sunetului.
Între doi stropi de ploaie
este atâta tăcere
încât mi-e dor să ascult
simfonia a 9-a
de Ludwig van Beethoven.

26
Doamne, ce n-aș da să fiu pasăre!

Amprentele de aripi
de pe cer
sunt ale lui Goya
sau ale lui Caravaggio?
Vibrațiile pietrei
sunt ale lui Rodin
sau ale lui Brâncuși?
Prin ochii păsărilor
lumea are un stol de dimensiuni.
Păsările știu diferența
până și visul de realitate,
pe când eu
stau pe o piatră,
privesc cerul
și-mi dau seama
că nu sunt expertă
în nimic.
În ni-mic!
Doamne, ce n-aș da să fiu pasăre!

27
Cine își pune mintea cu o speranță bătrână?!

Hâtră din cale afară,
speranța aceea bătrână
sta pe o bancă și inspecta drumul.
Praful ridicat de o căruță
i-a fluturat fusta.
De multă vreme
căutase un motiv de ceartă!
”- Mănâncă-te norocul să te mănânce,
tu nu ai văzut cât sunt de dichisită?”
Vizitiul, om înțelept,
a ignorat-o și a condus
căruța timpului
mai departe.
Cine își pune mintea cu o speranță bătrână?!

28
Secundo-transformare

Astăzi pentru câteva secunde
am fost un fulg de nea.
Am ales să am formă de prismă
și am devenit un poliedru
mărginit de fețe plane,
dintre care două poligonale,
egale și paralele, formau baza,
iar celelalte,
în formă de paralelogram,
formau fețele laterale.
Nimeni nu a observat
transformarea mea ulterioară!
Nimeni!…

---

• Suntem cenzurați online/pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
• Contactați-ne oricând.
• Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook (conținut exclusiv).
• Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

---

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Contează pe ȘTIRI ce contează!