Povești cu tâlc din Marele Război (LXXXV). Alături de Domnitorul Unirii Principatelor

Puțini dintre noi și-ar putea închipui măcar, cum umbra lui Alexandru Ioan Cuza, primului Domn al Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei, a fost alături și de vitejii eroi ai Regimentului 18 Infanterie Gorj, în vremea Marelui Război. De altfel, unii dintre acești nemuritori gorjeni, înainte de a-și fi dat sfârșitul obștesc, au primit îngrijiri medicale în „(…) spitalul de campanie, instalat chiar în palatul Domnitorului, de la Ruginoasa”. Din păcate, datorită tifosului exantematic ori gravelor răni dobândite în timpul luptelor, cei mai mulți dintre ei nu au mai supraviețuit. Este vorba de „(…) peste 800 de recruți și soldați din efectivul de 2.500” care au fost îngropați la Costești, la cca. 10 km depărtare.Tot la Ruginoasa, din același regiment destoinic – înnobilat la un moment dat cu Ordinul „Mihai Viteazul” -, au rămas înhumați în curtea progadiei locale, răpuși de nemilosul „tifos al păduchilor” și căpitanul Stelian Sterescu (fost profesor la Gimnaziul din Târgu Jiu – rămășițele sale fiind aduse în martie 1924, la cererea soției, Sofia, prin intermediul Societății „Mormintele Eroilor” – Comitetul Gorj), locotenentul Ion Crivăț (fost casier al Băncii Naționale din Târgu Jiu), sublocotenentul Moianu (învățător din Bălănești-Gorj), plutonierul Emanoil Pănoiu (învățător în Vărsături-Gorj) sau sergentul Ion Florescu (învățător în Alimpești-Gorj).În necropola deja amintită erau gata, gata să fie „găzduiți” întru eternitate și ofițerii-învățători Teodosie Juscu (Topești-Gorj) sau Petre P. Popeangă (Lelești-Gorj), ambii contaminați cu „moartea albă” (denumire în epocă pentru tifosul exantematic), însă îngrijiți exemplar și cu delicatețe de medicul locotenent Papiu, au supraviețuit. Din păcate, acest medic-erou cu o conștiință rară „(…) n-a putut scăpa cu viață ci a sporit numărul acelor ce-și dorm somnul de veci în țintirimul din Ruginoasa, alături de Domnitorul Unirii Principatelor”. Sursele istorice de atunci au consemnat sec, însă cu o acribie terifiantă, cum în vremea Primului Război Mondial, locul de veci al lui Alexandru Ioan Cuza era un „(…) mormânt modest, străjuit de o cruce prea modestă”. Batjocoritor și nedrept, dacă nu sinistru, pentru un mare român care a avut contribuții esențiale la modernizarea întregii societății românești!

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook