Când le privești, parcă visezi
Sursă foto: Pixabay
Hribii au reapărut în piețele din Périgueux: un spectacol neașteptat al naturii
Un fenomen de mult uitat a reapărut pe tarabele piețelor din Périgueux, în departamentul Dordogne. În urma furtunilor din ultimele zile, ciupercile porcini — cunoscute în Franța drept cèpes — au apărut mult mai devreme decât de obicei, stârnind un val de interes în rândul localnicilor și al turiștilor. Tarabele piețelor din Périgueux sunt rapid golite de iubitorii acestei delicatese.
La mijlocul lunii august 2026, această apariție neobișnuit de timpurie este privită aproape ca un miracol, atât de localnici, cât și de micii comercianți și producătorii locali. Este o delicatesă foarte căutată și apreciată, dar și o adevărată oportunitate economică. Miercuri, 19 august 2026, Noël Bruneteaud, un apicultor care deține mai multe parcele împădurite, s-a declarat uimit de cantitatea găsită.
„N-am mai cules niciodată atâția în această perioadă a anului. Trebuie să te întorci cu mai bine de patruzeci de ani în urmă pentru a-ți aminti o asemenea recoltă în luna august”, a mărturisit el.
Primele recolte de hribi au început la sfârșitul săptămânii trecute, în ajunul weekendului de 15 august. Sosirea atât de timpurie a acestor ciuperci l-a surprins chiar și pe experimentatul culegător.
„De obicei, îi găsești în șanțurile aflate pe pante, acolo unde apa stagnează. Am adunat coșuri întregi de hribi. Când îi vezi atât de mulți, ai senzația că visezi. Este fericire pură”, povestește apicultorul.
Desigur, nu toate exemplarele sunt perfecte. Unele sunt deja deteriorate sau afectate de putrezire, un lucru firesc atunci când recolta depinde atât de mult de condițiile meteorologice. „Este incontestabil: suntem dependenți de climă”, explică Noël Bruneteaud.
În curând, cei mai frumoși hribi vor ajunge în bucătăriile franceze și în restaurantele locale, unde vor fi transformați în preparate savuroase, spre încântarea iubitorilor de gastronomie.
Poate că această apariție neașteptată este încă o lecție pe care natura ne-o oferă. Din când în când, fenomene pe care le credeam uitate ne amintesc că natura își urmează propriul ritm și încearcă, în felul ei, să-și păstreze echilibrul, în pofida intervențiilor omului și a celor care, prin nepăsare sau lăcomie, ajung să distrugă ceea ce Dumnezeu a creat.
Natura își are propriul ceas iar uneori, când ne așteptăm mai puțin, ne amintește că încă știe să ne surprindă.
Dacă v-a plăcut acest material, nu ezitați să-l distribuiți.
Scriitoare Jurnalistă Miriam Dabău
Paris 2026