Contractul cu MApN îngroapă Avioane Craiova
În 2020, MApN anunța cu mândrie contractul de 55 de milioane de euro pentru modernizarea celor 10 IAR-99 Șoim. Se spunea că va revitaliza Avioane Craiova. Șase ani mai târziu, același contract pare să fi devenit principalul motiv pentru care fabrica se află în pragul colapsului: niciun IAR-99 Șoim predat, termene ratate, penalități care se adună zilnic și datorii tot mai greu de acoperit, ne informează Defense Romania. Altfel spus, în loc să consolideze un producător strategic, contractul cu MApN riscă să-l împingă definitiv spre faliment.
Ironia este că nu lipsa contractelor pare să îngroape Avioane Craiova, ci fix contractul care trebuia să o salveze. Statul român a reușit performanța de a fi, în același timp, și clientul, și călăul propriei companii: întâi i-a dat o gură de oxigen, apoi a legat de ea un bolovan prea greu.
Dacă obiectivul a fost păstrarea unei capacități strategice de producție aeronautică, rezultatul vorbește de la sine. Dar dacă obiectivul a fost falimentarea ei cu acte în regulă… atunci planul pare să fi mers impecabil.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural. Nihil Sine Deo