Dan Puric

Dan Puric

În puținii mei ani de viețuire pe acest Pământ Binecuvântat de Dumnezeu, nu am mai întâlnit un Om atât de legat de bucuriile și tristețile poporului său, un Suflet veșnic îndrăgostit de Țara lui, o Voce mai puternică și mângâietoare, un izvor nesecat de cultură, cum este Domnul Dan Puric!
Să acuzi un Om că este prorus, putinist, extremist, doar pentru faptul că-și iubește Neamul până la Cer și înapoi, mi se pare o calomnie!
Dar Adevărul deranjează! Când un om vorbește despre Dumnezeu, despre credință, patriotism, identitate și strămoși, este considerat anormal!
Iar cei care acceptă, sunt părtași la distrugerea fibrei Poporului Român!
Și ne merităm soarta!
Iertați-mă, frații mei, dar nu pot rămâne indiferentă când văd cum ne sunt atacate valorile!
Maestrul Dan Puric ne vorbește:

  • despre Suflet, într-o lume în care omul este învățat să pună în prim plan lucrurile materiale;
  • despre Credință, într-o lume care, din păcate, l-a uitat pe Dumnezeu;
  • despre Rădăcinile și Identitatea Sufletului Românesc;
  • despre Demnitate, care reprezintă Verticalitatea Sufletului, într-o lume ce se lasă vândută atât de ușor;
  • despre Memoria și Jertfa Sfinților Martiri ai Poporului Român;
  • și, mai presus de toate, despre Dragoste, care le însumează pe cele scrise msi sus, și care, cum dumnezeiește spune Sfântul Apostol Pavel, în Epistola întâi către Corinteni: ,,Dragostea nu cade NICIODATĂ”! Tot dumnealui ne vorbește foarte clar despre diferența dintre: Popor și populație, Libertate și libertinaj.
    Dan Puric – un munte de credință și dragoste nețărmurită pentru Poporul Român, dar, în același timp, o piedică uriașă în calea celor ce vor să distrugă Sufletul Românesc.
    Popor Român, întoarce-te la rădăcini, pentru că doar așa vei găsi puterea de a merge mai departe!
    Popor Român, nu te lăsa călcat în picioare de hienele care te conduc spre pieire!
    Popor Român, ești de neînvins, pentru că alături de tine este Dumnezeu!
    Puteți să-l denigrați cât vreți! Nu ni-l veți putea scoate NICIODATĂ din Suflet pe MAESTRUL DAN PURIC!
    Totuși, ar fi bine să încetați pentru că va veni ziua când veți da socoteală în Fața Tatălui Ceresc! De aceea, vă-ndemn:
    Luați mâinile murdare de pe acest OM trimis de DUMNEZEU!
    Cu Nădejde în Iisus Hristos, Cel care a biruit moartea, închei citându-l pe poetul nemuritor, Adrian Păunescu: ,,Până la capăt cu poporul meu,/ Așa să mă ajute Dumnezeu!”

Cristina-Maria Bălțățeanu


MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet

Lasă un răspuns