Dincolo de tunete, puterea credinței într-o societate în schimbare

Praznicul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul este o sărbătoare care coboară cu glas de tunet, zguduind nu numai văzduhul, ci și adâncul conștiinței omenești, este o aspră chemare la trezire și la adevăr în credință.
În vremurile pe care le străbatem,când omul pare să fi schimbat icoana cu ecranul, liniștea rugăciunii cu neliniștea veșnicilor griji, iar veșnicia cu clipa, Sfântul Ilie răsare ca un pisc luminat de fulgerele dreptății dumnezeiești. Tunetul care îi însoțește pomenirea nu este glasul mâniei oarbe, ci ecoul unei conștiințe ce nu îngăduie împăcarea cu minciuna și cu rătăcirea.

Trăim într-o societate în care schimbarea a devenit aproape o religie: totul se înnoiește, totul se negociază, totul se relativizează. Numai credința, însă, nu poate fi supusă modei vremelnice, căci ea își are temelia în Cel ce este Același ieri, astăzi și în veci. În iureșul unei lumi care își pierde rădăcinile, Sfântul Ilie ne învață că verticalitatea sufletească valorează mai mult decât orice izbândă trecătoare.

Nu întâmplător poporul român l-a înconjurat cu atâta evlavie și cu atâtea datini! În înțelepciunea lui simplă, dar adâncă, românul vede în tunet un semn că Cerul încă vorbește pământului, și în fiecare fulger se ascunde o lecție despre măreția lui Dumnezeu și despre neputința omului de a stăpâni lumea fără binecuvântarea Creatorului.

În zilele noastre, când explicațiile științifice au risipit multe din spaimele de odinioară, rămâne totuși marea întrebare: au risipit ele și nevoia de Dumnezeu? Din nefericire, pentru mulți răspunsul pare a fi afirmativ. Și totuși, omul modern, în ciuda tuturor cuceririlor sale, continuă să sufere de aceeași sete de sens, de aceeași foame de iubire și de aceeași teamă în fața morții. Nici o descoperire nu poate înlocui pacea pe care o dă o inimă împăcată cu Dumnezeu!

Sfântul Ilie nu este doar prorocul focului coborât din cer, ci și prorocul tăcerii în care Dumnezeu Se descoperă prin adierea blândă și subțire, această taină este, poate, cea mai grăitoare pentru lumea noastră zgomotoasă. Dincolo de vacarmul informațiilor, de încrâncenarea polemicilor și de tumultul intereselor omenești, Dumnezeu continuă să vorbească sufletului care știe să tacă și să asculte.

Ca ortodox, privesc această sărbătoare cu nădejde, nicidecum cu teamă: tunetele Sfântului Ilie nu vestesc pieirea, ci trezirea. Ne cheamă să lepădăm indiferența, să ne cercetăm conștiința și să redescoperim comoara credinței pe care am primit-o de la părinți și bunici. O societate se poate schimba în legile ei, în instituțiile ei și în obiceiurile ei, însă, dacă își pierde credința, își pierde însăși inima.

Furtuna cea adevărată nu este numai cea care întunecă cerul,ci aceea care întunecă sufletul. Fulgerul cel mai primejdios nu spintecă norii, ci conștiințele amorțite de nepăsare. De aceea, Praznicul Sfântului Ilie rămâne o chemare la lumină, la demnitate și la mărturisirea fără șovăire a adevărului.

Dincolo de tunete, rămâne credința! Dincolo de schimbările vremurilor, rămâne Hristos!
Acolo unde credința este vie, furtuna nu poate birui sufletul care și-a zidit nădejdea pe stânca cea neclintită a Evangheliei.

În aceasta stă adevărata putere a Sfântului Ilie și în aceasta se află și puterea unui neam care nu uită să privească spre cer chiar și atunci când lumea îl îndeamnă să-și plece ochii numai spre pământ.

Alina Bănățeanu

MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează