HAIDEȚI SĂ VORBIM DESPRE ESTONIA… DAR CU ADEVĂRUL PE MASĂ!
În ultimele zile se tot „bagă în față” sistemul de educație al Estoniei. Așadar, haideți să vorbim despre Estonia și să nu ne mai comparăm!
Când vorbim despre Estonia și despre rezultatele lor în educație, mi se pare că ratăm exact lucrul cel mai important… Nu, nu e doar „cultura lor”.
Aici nu e vorba despre alte concepții și alte idei, ci și de felul în care au ales să construiască sistemul.
Ce înseamnă asta mai concret? Că profesorului i se dă libertate și autonomie profesională și că nu este tratat ca un executant care trebuie să aștepte următoarea reformă ca să afle ce mai are voie să facă.
În Estonia, profesorii au un rol real în alegerea materialelor și în deciziile care țin de educație. Școlile au autonomie, iar responsabilitatea vine la pachet cu această libertate.
… și mai e ceva ce trebuie spus: respectul nu e doar în discursuri.
Dacă vrei performanță de la un profesor, nu-l poți umili, nu-i poți spune permanent că „nu sunt bani” în timp ce găsești bani pentru alte priorități și nu poți construi reforme peste noapte, fără să-i întrebi pe cei care vor trebui să le aplice. Altfel spus, consultarea profesorilor nu ar trebui să fie bifată formal și asta după ce decizia este deja luată.
Referitor la salarii… salariul nu este singura formă de respect, dar este, evident, una dintre ele. Afirmăm asta în condițiile în care cadrul didactic român nu își primește nici HG-urile.
Estonia nu e perfectă. Au și ei probleme, inclusiv cu lipsa profesorilor și cu salarizarea. Dar EI AU ÎNȚELES ceva esențial: un profesor responsabil trebuie să fie și un profesor în care ai încredere și pe care îl respecți.
Autonomia nu înseamnă că „fiecare face ce vrea”, dar, da, înseamnă să ai profesioniști pregătiți, să le dai libertatea de a-și face meseria și să-i responsabilizezi pentru rezultate.
Asta nu e o diferență culturală, ci este o alegere de politică educațională.
Acestea fiind spuse, poate că înainte să mai inventăm încă o reformă pentru școala românească, ar trebui să ne întrebăm dacă avem suficient respect pentru oamenii cărora le cerem să o facă să funcționeze.
