In memoriam Mircea M. Ionescu
In memoriam Mircea M. Ionescu (un gând curat pentru omul care a trăit scriind și scriind a trăit… a murit abia atunci când nu a mai făcut-o!)
Trecerea în nefiinţă a dramaturgului Mircea M. Ionescu a lăsat un gol profund în dramaturgia românească și în lumea scriitoricească. Om de cultură, jurnalist, scriitor, fost comentator sportiv, unul dintre puţinii jurnaliști care a trăit momentele Jocurilor Olimpice împreună cu Cristian Ţopescu, cel a cărui voce s-a auzit la Radio România și TVR, s-a stins din viaţă într-o zi când a avut loc finala Campionatului Mondial de Fotbal, pe 19 iulie 2026, departe de lumea atât de dragă lui.
A fost un patriot desăvârșit, renunţând la „libertatea” câștigată cu greu în timpul comunismului (1980), America însemnând, pentru el, siguranţa familiei, a fiului său, Ducu, într-o lume mai puţin ostilă, unde dezvoltarea personală era criteriul de bază al omului. Totodată a știut să renunțe atunci când, după mai bine de zece ani ca taximetrist de noapte, a trebuit să încheie socotelile cu „Miss Liberty” și să se întoarcă acasă pe pământ românesc.
Într-o discuţie cu domnia sa mi-a mărturisit: „Consider că cel mai bine îmi dezvălui sentimentele scriind în graiul meu românesc”.
Patriot, dramaturg desăvârșit, Mircea M. Ionescu este observatorul cel mai profund al societății românești pe care a tratat-o în operele sale. Printre multe alte opere valoroase, scrie „Pușlamaua de la etajul 13, un adagio al conflictului între generaţii, jucat pe marile scene ale lumii teatrale, acolo unde Mircea M. Ionescu a fost simbolul celor mai profunde idealuri culturale din ultimele decenii. Filozofia domniei sale o întâlnim pretutindeni, deoarece amprenta din lumea teatrului, a dramaturgiei românești, are din fundamentul artistic, valoric, al lui Mircea M. Ionescu.
Este trist că singurătatea, un factor decisiv pentru dramaturg, izolarea socială, dar și boala nemiloasă care l-a măcinat ani la rând au dus la moartea dramaturgului. Întâlnirea cu el în 2018/2019, în Paris, a însemnat o prietenie sinceră în scopuri constructive literare, dar şi o apropiere sufletească. Mă bucur că am fost contemporană cu el şi colaboratoare la câteva proiecte culturale, importante pentru mine.
Volumul meu de poezii, care este finalizat, intitulat „Ultimul vals”, este dedicat în totalitate maestrului Mircea M. Ionescu, părintele meu literar.
Drum lin, Mircea, prieten drag! Sigur vei veni la înviere.
Conform Ioan, cap. 5, versetele 28/ 29, cei care au murit se vor bucura din nou de viaţă pe pământ paradisiac. Aștept aceea zi cu nerăbdare!
Jurnalistă, scriitoare Miriam Dabau
Paris 2026
20 iulie
MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează
