Monarhia și criza autorității în România contemporană
Deținător: Muzeul Național Cotroceni
Într-o societate în care politica a ajuns să domine aproape fiecare instituție, problema monarhiei merită redeschisă nu din nostalgie, ci din perspectiva unei întrebări esențiale: mai poate exista autoritate deasupra interesului politic de moment?
Privită din perspectiva gândirii lui Ioan Constantinescu-Motru, societatea românească are nevoie de instituții care să depășească interesele personale, de partid sau de grup. Monarhia constituțională poate fi analizată tocmai prin această funcție: aceea de a reprezenta continuitatea statului și a națiunii, dincolo de alternanța guvernelor și de competiția electorală.
Republica a oferit României un sistem politic democratic, dar democrația nu înseamnă automat și autoritate morală a instituțiilor. Atunci când politica invadează administrația, educația, cultura sau chiar spațiul public, cetățeanul ajunge să perceapă statul nu ca pe o instituție a tuturor, ci ca pe un teritoriu disputat de grupuri politice.
Aici se află una dintre marile teme ale dezbaterii despre monarhie: continuitatea.
Un rege constituțional nu guvernează în sensul unui partid politic. El poate reprezenta statul fără să depindă de campanii electorale și fără să-și construiască legitimitatea prin promisiuni electorale. Pentru un stat preocupat de stabilitate, această funcție simbolică nu este lipsită de importanță.
Istoria României moderne demonstrează că monarhia a fost legată de momente decisive ale construcției statului român: Independența, proclamarea Regatului, modernizarea instituțiilor și Marea Unire. Regele Mihai I aparține, la rândul său, istoriei României și memoriei sale colective.
Dar o societate serioasă nu trebuie să transforme nici monarhia, nici republica în obiecte de cult politic. Forma de guvernământ trebuie judecată prin instituțiile pe care le produce și prin raportul dintre putere și cetățean.
Poate tocmai aici se află problema României contemporane: nu lipsa alegerilor, ci degradarea încrederii în instituții; nu absența partidelor, ci politizarea excesivă a statului; nu lipsa discursului democratic, ci distanța tot mai mare dintre discurs și realitate.
De aceea, monarhia trebuie discutată fără complexe și fără lozinci. Nu ca o întoarcere sentimentală în trecut, ci ca o întrebare despre viitor.
Poate România să construiască o autoritate instituțională care să nu fie dependentă de interesul electoral? Poate exista o instituție care să reprezinte continuitatea națională fără să devină instrument de partid?
Aceste întrebări sunt mai importante decât nostalgia pentru o epocă sau respingerea ei.
În definitiv, problema nu este doar dacă România ar putea fi monarhie sau republică. Problema este dacă statul român poate redeveni o instituție în slujba națiunii, și nu un instrument aflat permanent la dispoziția celor care dețin temporar puterea.
Iar aceasta este, poate, adevărata lecție pe care o putem desprinde din reflecția asupra monarhiei: o societate are nevoie nu doar de instituții, ci și de respect pentru instituții.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural. Nihil Sine Deo
