Să ne cunoaștem scriitorii-BEN TODICA

Să ne cunoaștem scriitorii: Ben Todică

Motto

„Una e viața vieții și alta e viața cărții.
Cartea trăiește pe planeta ei proprie, care are această însușire că nu poate fi determinată dimensional.”

Rar mi-a fost dat să citesc o biografie, o istorie atât de captivantă despre un scriitor, cineast, redactor TV, publicist, scenarist, regizor, un inventator în esență și un român adevărat. În 2018/2021, în câteva antologii editate de doamna Ligya Diaconescu (RIP), în care am fost publicată și eu, am găsit un nume plin de rezonanță, cu un scris plin de farmec, așa, ca o „prăjitură de zi și noapte” pe care vrei să o guști. Am gustat-o și am vrut mai mult și așa am intrat în istoria domnului Ben Todică, căci despre el este vorba.

Întâmplarea face să ne întâlnim și în alte publicații ale unor reviste: cea a scriitorului Tiron Constantin, „Însemnări Bucovinene”, în „Logos și Agape” a doamnei Mariana Gurza, „Armonii Culturale”, ziarul „Observatorul de Toronto” (eu apărusem cu un interviu avut cu domnul scriitor Nicolae Bălașa), revista „Vatra”, redactor-șef Nicolae Băciuț, și mi-am zis: Ce mică e lumea, deși ne despart mii de kilometri. Dar am învățat o lecție: în „Lumea Literară” nu există granițe, doar entitate. Mulțumesc, domnule Ben Todică!

Așadar, m-am gândit că incursiunea pe un alt continent, Australia, nu face decât să-mi mărească dorința de a ști mai multe despre românul Ben Todică, un mesager al conștiinței românești într-o altă parte a lumii.

De mic copil îl atrage dorința de a descoperi taina fascinantă a proiecției filmului și, la vârsta de zece-doisprezece ani, printr-o inovație proprie, cu un aparat împrumutat, pune diafilme pe peretele blocului, spre desfătarea vecinilor. El însuși mărturisește că lua o hârtie și o ungea cu untură, ca mai apoi să o pună în geam pentru a capta proiecția din casetele aparatului de filmat. Dorința de a se perfecționa în acest domeniu l-a stăpânit tot timpul. Copilul Benoni de atunci muncește din greu, atât fizic, cât și intelectual (citiți biografia lui Ben Todică, o găsiți pe Google), ajungând la performanța desăvârșirii, învățând ABC-ul producerii de filme, adică regie, sunet, efecte vizuale, imagine, developare, montaj etc.

În anul 1979 pleacă din țară, prima oprire fiind lagărul din Italia, unde Ben își dă seama ce înseamnă libertatea occidentală.

În suflet apar regrete, dar, ajungând în Australia, mai precis la Melbourne, se consideră un om liber.

Aici lucrează ca sudor și operator-programator, studiind timp de trei ani cursurile pentru scriitor și editor profesionist la Monash University. A urmat cursurile școlii de sunet și canto, făcând parte dintr-un grup vocal și susținând diferite concerte. În 1993 a urmat cursul pentru instructori de realizatori de televiziune, devine membru al asociației ATOM, unde activează și astăzi. A început să facă televiziune cu subiecte din țară, remarcându-se în rândul românilor de pretutindeni.

În 2012 apare volumul „Între două lumi”, o carte publicată la o editură din Timișoara, fiind îndrumat și de câțiva colaboratori din țară, printre care Mariana Gurza și Vasilica Grigoraș. Cu ajutorul acestora, editează acest volum și își face chiar lansarea de carte la Catedrala din Timișoara.

Despre carte mărturisește chiar autorul:

„Această carte m-a așezat pe mine, autorul ei, în scaunul cititorului, ca să descopăr puterea și măreția divină a cuvântului scris.

Am început să realizez cât de aproape sunt de creatorul meu, să simt că sunt plămădit după chipul și asemănarea sa, că atunci când vorbesc, Dumnezeu este în mine și că eu nu aș exista fără El – «pentru că la început a fost cuvântul și cuvântul era Dumnezeu».”

Ce frumoasă mărturisire! Dar el nu se oprește aici, căci Ben Todică este un alergător, așa cum făcea atunci când, în tinerețe, vizita locuri din lume, filmându-le și luând notițe pentru mai târziu, când le făcea publice.

Într-o notă din volumul său găsim:

„Există o pasăre care, de cum se naște, își ia zborul și rămâne în văzduh până moare. Ea își procură hrana din zbor, coborând în picaj pe pământ și pe ape. Așa mă simt și eu, de când am fugit din țara-mamă. În străinătate, trăind suspendat, îmi hrănesc, prin ceea ce fac, identitatea de român. De cele mai multe ori, după moarte, nouă, celor plecați din țară, cenușa ne este adusă acasă și împânzită pe locul natal.” – Ilie Rad, Cluj-Napoca, în „Jurnal australian (VI): Portretul unui jurnalist: Ben Todică”.

Semnatar al multor articole în diferite reviste, ziare și cenacluri, din comunitatea unde trăiește, dar și din țară, Ben Todică surprinde cu aparatul său de filmat evenimente literare, omagieri și expoziții de pictură, realizând cele mai frumoase documentare, o „literatură în imagini” adusă în atenția publicului. Mai târziu, el amintește:

„Există o forță în dragostea de țară pe care o simt…”

Ben Todică este o personalitate polivalentă. Talentul artistic se completează fericit cu harul literar. Afirmă că debutul său literar a avut loc la radio, în 1994, când a început să contribuie cu mici segmente de critică sau povestiri, amintiri, în emisiunile în limba română. Pe când era în anul al doilea la studiile de Professional Writing, Pinguin Publishing a organizat un concurs de povestiri, unde a câștigat marele premiu cu o poveste de șapte pagini, intitulată „The African Elephants” – „Elefanții africani”.

A primit o ladă cu cărți în valoare de cinci sute de dolari. Povestea a fost publicată în revista „Iosif Vulcan” din Cringila, în 1997. A mai fost publicată și cu titlul „Reflecting Lights”. Povestirile lui Ben Todică sunt, în majoritate, filmice. Sunt reflecții de lumini care vin dintr-o altă dimensiune sau din dimensiuni ale unei memorii universale.

Un nume cât distanța dintre cele două țări, România și Australia, un ocean de realizări, o luptă cu propria dimensiune a statutului de om, de imigrant care nu vrea să „rănească” sentimentele unei națiuni care „l-a născut” cu multă demnitate și patriotism.

Despre Ben Todică se pot scrie publicații întregi, cronici de tot felul, dar eu nu vreau o repetiție a ceea ce s-a mai consemnat, ci vreau să-mi fac o imagine personală, așa ca în filmele cu scenariile dumnealui, o cronică pe care o prezint și dumneavoastră, dragii mei cititori. O lecție de viață pe care noi toți o putem învăța și care reiese atât de clar din versurile lui Coșbuc:

„O luptă-i viața, deci te luptă
Cu dragoste de ea, de tot.
………….
Când brațul li-e biruitor.
Comediant e cel ce plânge,
Și-i un neom, că-i dezertor.
Oricare-ar fi sfârșitul lor.”

Închei acest articol cu aceleași cuvinte ale scriitorului Ben Todică, pe care le-am consemnat: