Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi (Ocrotitorul Bucureştiului)

În marea Sa milostivire,

Domnul grijă a purtat

Pentru întreaga omenire:

Şi nu toţi am meritat.

–

Dar, ca un părinte bun,

Ne-a iubit şi ne-a iertat

Trimiţând oameni cu har

Şi cu sufletul curat.

–

Uneori atât de simpli,

Dar atât de luminaţi,

Ce-au trecut prin lumea asta

Aproape neobservaţi.

–

Pe cei nebăgaţi în seamă

Dumnezeu i-a înzestrat

Să biruie pe cei tari;

Umblând fără de păcat.

–

Sfântul Cuvios Dimitrie

Pe valea Lomului s-a născut,

Un afluent al Dunării

Şi-n Basarabi a crescut.

–

Pe timpul împăraţilor

Româno-bulgari a trăit (sec. XIII)

Şi vitele sătenilor,

Zi de zi el le-a păzit.

–

Umila haină de păstor

Acoperea cu măiestrie

Un diamant strălucitor;

Preţioasă bijuterie.

–

Neluat în seamă de nimeni,

Sfântul Cuvios Dimitrie

Modest păstor şi pustnic,

A trăit în feciorie.

–

Smerenia şi ascultarea

Le-a unit cu sărăcia,

Cu rugăciunea şi cu postul,

Câştigându-şi veşnicia.

–

Nimeni n-ar fi bănuit,

Că sub mantia umilă

De păstor aşa smerit

Se ascunde-atâta milă.

–

Umblând grăbit în urma vitelor

A strivit prin iarba mare,

Puii golaşi dintr-un cuib,

Pricinuindu-i grea-ntristare.

–

Trei ani a purtat anume

Desculţ, piciorul care a călcat,

Iarnă, vară-n rugăciune,

Ca ispăşire de păcat.

–

Trăind modest în Basarabi,

A dus o viaţă simplă de mirean,

Devenind un om ceresc

Şi-a fost şi înger pământean.

–

Cu oamenii vorbea puţin,

Se nevoia în post şi rugăciune

Şi-a pribegit pe câmp, prin mărăcini,

Mereu cu vite la păşune.

–

Simbrie de la oameni nu lua;

Pâine şi sare de la înstăriţi,

Căci cu puţin se mulţumea

Şi-i menaja pe cei lipsiţi.

–

Lucrând mereu doar fapte bune

A înţeles că trupu-i trecător;

S-a dedicat sufletului,

Că sufletu-i nemuritor.

–

Într-un târziu, el s-a retras

În Basarabi, la mănăstire,

Şi-a petrecut timpul rămas

Cu vechea îndeletnicire.

–

Simţea o linişte deplină,

Doar în mijlocul naturii

Cu fiinţe ce n-au vreo vină,

Ferit de sentimentul urii.

–

În mănăstire, călugăr era,

Trăind mereu în ascultare,

Dar de-animale se-ngrijea,

Stând între necuvântătoare.

–

Pe o lespede dormea

În mijlocul vitelor,

Cu post şi rugăciune-nfrunta,

Viforul ispitelor.

–

Privegheri şi nevoinţe,

Cu răbdare suporta

Şi-n adâncă cugetare,

Doar Domnul îl mângâia.

–

Cine ştie câte lacrimi

Au spălat chipul său sfânt,

Câte chinuri, câte patimi

A îndurat pe-acest pământ!

–

Simţindu-şi sfârşitul aproape,

Între două lespezi s-a aşezat

Formând un sicriu din piatră,

Şi-n mâna Domnului sufletul şi-a dat.

–

Doar sfinţii îngeri l-au vegheat

Înconjurându-l în chip nevăzut

Şi gura peşterii s-a astupat;

Mormântul rămânând necunoscut.

–

După-o vreme neştiută,

Apa Lomului s-a revărsat,

Târând şi cele două lespezi,

Cu trupul sfânt ce-a fost luat.

–

Cu nisip şi prundiş acoperit,

Nu ştie nimeni cât a stat,

Că mult timp s-a tăinuit,

Şi oamenii nu l-au aflat.

–

Sătenii-au zărit a câta oară

O flacără luminată peste ape,

Dar, crezând că-i o comoară,

Nu s-au gândit să-l dezgroape.

–

Unei copile-n vis s-a arătat,

Când Dumnezeu a rânduit

S-o vindece de duhul necurat

Şi Sfântul s-a lăsat descoperit.

–

Fiind găsit întreg şi luminat

În biserică l-au adus:

Preotul şi întregul sat

Cu rugăciuni, spre închinare l-au pus.

–

Prin moaştele plăcutului Său,

Nenumărate semne a lucrat,

Căci Dumnezeu, scăpându-i de rău,

Pe mulţi bolnavi a vindecat.

–

Cu evlavie la Moaştele Sfinte

Un domn al Țării Româneşti,

Pentru-ale noastre aşezăminte,

A vrut să le aducă-n Bucureşti.

–

Nereuşind, cu cheltuială-a ridicat,

În Basarabi, pentru cinstire,

Biserică spre închinat

Şi-a Cuviosului mărire.

–

În timpul războiului ruso-turc,

Creştinul Hagi Dimitrie

A adus Sfintele Moaşte (iun. 1774)

În Bucureşti, la Mitropolie.

–

Cu mare alai întâmpinate

De preoţi şi Grigorie Mitropolit,

Moaştele-au fost aşezate,

Cu credinţă, la loc cinstit.

–

Mare ajutor au primit

Locuitorii Bucureştiului,

Scăpând de ciumă, secetă, holeră,

Prin puterea Sfântului.

–

Cuviosul Dimitrie

Şi astăzi face minuni

În întreaga Românie,

Prin ale sale rugăciuni.

–

De-aceea în pelerinaj,

An de an, de ziua lui (27 oct.)

Mii de credincioşi se închină

La Moaştele Sfântului,

–

El fiind mereu ocrotitor

Poporului creştinesc

Şi Sfintei Treimi rugător

Pentru neamul românesc.

Dumitra Groza

Sursa: ,,Calea Înălțării„, nr. 50.

---

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet

Vă recomandăm și:

Peste 70.000 de pelerini s-au închinat până acum la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor