Tabletă scriitoricească
Suburbanism literar
Am auzit de multe ori folosirea termenului de suburban. În mod normal, conform DEX, termenul reprezintă un loc geografic la periferia orașului, un loc limitat, o mahala am putea spune, lipsită de importanță şi restrânsă.
Dar ce reprezintă „suburbia literară”? Acest termen este mai puţin cunoscut, dar foarte complex prin conglomeratul de elemente ce le conţine. Din punct de vedere literar, acest spaţiu este locul unde se contopesc mitul, ficţiunea, realitatea şi unde scriitorii, romancierii, dramaturgii și poeţii construiesc oraşe.
În romanele lui Liviu Rebreanu sau în schițele lui Ion Luca Caragiale, suburbiile murdare sau periferiile ne arată inechitățile sociale și viața cotidiană aspră. Dar, în general scriitorii le creează, le configurează şi le remodelează „carte după carte şi veac după veac” în imaginarul literar.
În general, mai mulţi filozofi, sociologi și critici literari au analizat acest concept şi au înţeles că folosirea lui înseamnă metaforizarea urbană a suburbiei pentru a descrie două fenomene majore:
– decăderea literaturii într-un spațiu al kitsch-ului, conformismului și consumerismului;
– izolarea creatorilor la marginea ‘Centrului’ recunoscut.
Unul dintre cei mai importanți filozofi și teoreticieni care au definit și analizat acest spațiu conceptual este Walter Benjamin. În lucrarea sa, Mitul orașului şi alienarea periferiei, Walter Benjamin, afirmă că este esenţial de a înţelege că „spațiul urban modifică arta”.
În studiile sale despre Parisul secolului al XIX-lea și în Proiectul Arcadelor, Benjamin analizează transformarea scriitorului în „flâneur”. El ne relatează că, atunci când arta își pierde „aura” din cauza reproducerii industriale, literatura tinde să fie împinsă și, implicit, marginalizată.
De asemenea, ,,Suburbia literară” poate fi văzută ca spațiul în care arta își pierde caracterul sacru și unicitatea. Textul literar devine accesibil, dar plat, lipsit de acea profunzime istorică și filozofică, transformându-se într-un element de decor pentru clasa de mijloc.
Filozoful şi sociologul marxist francez, Henri Lefebvre, arată că, în opinia lui, viața de zi cu zi în suburbii este plină de „plictiseală şi birocrație”. Literatura care izvorăște din acest mediu sau care i se adresează, fără a-l critica, devine o „suburbie literară” – o proză a banalității sterile, care reproduce aceleași tipare de gândire limitate, dăunând esteticii.
Pentru mulţi alţii, conceptul de „suburbie literară” înseamnă conformism, lipsa de inovație şi preferințe pentru structuri narative sigure, ușor de asimilat, literatura care reflectă izolarea omului modern în rutine superficiale. Tot legat de noțiunea descrisă, apare comercializarea, fenomenul subordonării actului artistic în fața profitului şi a gustului maselor.
Cu alte cuvinte a folosi termenul de „suburbie literară” este ca o „apă murdară” din care trebuie să ieşi cât mai repede pentru a nu te contamina. Literatura, prin scrierile transmise, trebuie să fie vie, evolutivă şi bine definitivată.
Atunci când scriem o carte să ne gândim la ce poate însemna pentru alţii citirea ei, să fugim de suburbanism literar pentru că o formă mediocră sau platonică diminuează valoarea literară.
Închei această tabletă scriitoricească cu un citat al lui Ion Minulescu:
,,Intrați în templul literaturii pe poarta cea mare, nu pe porțile laturalnice.”
Jurnalistă Miriam Dabău
Paris 2026
