Tabletă

Tabletă scriitoricească
(Errare humanum est)

,,Errare humanum est”, spunea Seneca în foarte cunoscuta expresie latinească, din lucrarea sa ,,Controversiae”, tradusă însemnând ,,A greși este omenește”. Dar tot aceeași expresie înseamnă a persevera, a fi atent la statutul uman al imperfecţiunii, care îl conduce în a face greșeli prin reflexie, raţiune, acţiune, fapte.

Dacă, în Antichitate, în operele marilor scriitori de tragedii, Eschil, Sofocle, Euripide, în scrierile lui Titus Livius (Venia dignus error is humanus) sau Cicero în ,,Cuiusvis hominis est errare”, au insistat asupra acestei laturi slabe a umanităţii, reflectând, observând, analizând prin ani de studiu, de ce n-am recunoaște și noi astăzi greșelile noastre, indiferent ce meserie avem, că imperfecţiunea ne conduce la a face greșeli și ,,slăbiciunea umană” nu ne face invincibili? În general, această expresie poate fi folosită în toate domeniile din societatea noastră și să ne gândim bine la următoarele:

1) Acceptarea greșelilor ca parte esențială a procesului de învățare și dezvoltare personală.

2) Modul în care această expresie latină ne influențează abordarea față de greșeli și eșecuri în viața profesională și personală.

3) Impactul acestei maxime asupra culturii și limbajului modern, promovând empatia și compasiunea în relațiile umane.
Acum, acestea fiind spuse, întrebarea mea se îndreaptă spre cea mai ,,Sensibilă” meserie, cea mai ,,Veche”, ,,Venerată”, ,,Căutată”, ,,Acceptată” de omenire: ,,MEDICINA”.

DOCTORII, care sunt și ei oameni imperfecţi, trăiesc într-o lume imperfectă, ei nu greșesc în meseria lor? Sau nimeni nu vorbește sau nu au voie să o facă, atunci când nu reușesc să ,,repare”, ci mai mult să ,,strice” ceea ce a început la un bolnav.

Statutul lor juridic îi protejează de orice învinuire, acuzare, fapte, practici, deoarece imunitatea acordată de legile internaționale îi face invincibili. De aceea atitudinea unora este discutabilă și cu urmări.

Remarcile mele din acest articol se îndreaptă spre acei ,,indivizi”, doctori care nu își fac meseria bine desigur, greșesc și nu recunosc, acei doctori care prin tratamente distrug vieţile oamenilor, lăsându-i infirmi sau cu sechele pe viaţă. Despre ei vreau să vorbesc, dar și de ce găsim în sistemul sanitar în prezent. Personal, am fost victima unor astfel de tratamente sau mai bine spus ,,errare humanum”, care mi-au umbrit viaţa până la delir.

În 2018, la un Spital din Franţa, o doamnă doctor, printr-o manevră cu laser făcută la ochiul stâng, din greșeală mi-a atins centrul retinei, pierzându-mi vederea de la 85 la 45, greșeală nerecunoscută, confirmată de alţi doi medici, care, în urma consultaţiilor, mi-au spus că, datorită procedurii greșite cu laser, ochiul nu mai poate fi recuperat, mai mult mi-a produs și leziuni vasculare, urmând ani întregi de tratamente, de injecții în ochi, de dureri și necaz pe care îl duc și astăzi și toate de la un doctor care a greșit și nici nu a recunoscut.

Am specificat în articol că această analogie nu cuprinde toată breasla medicilor, dar se pare că astăzi tot mai mult iese în evidenţă latura imperfecţiunii umane.

Spitalele, în special cele de stat, care sunt plătite de contribuabil (CNAS sau CASS) au devenit ,,horror-uri” pentru oameni, pline de bacterii, saloane mizerabile, cu toalete infecte, personal de serviciu, infirmieri(e) nervoși, fără comunicarea pacient-doctor, agresivitate peste tot, protocoale noi (luarea telefoanelor mobile, legare de pat, un fel de ,,detenţie” asistată), acestea fiind realităţi din vremurile noastre de astăzi.

Bineînţeles, există și altfel de Spitale, unde mergi să te vindeci, există și doctori care își fac meseria cu conṣtiinciozitate, există comunicare pacient-doctor, unde îţi aduci aminte de anii când medicina era sfântă și viaţa omului valora, unde jurământul lui Hipocrate era conştiinţa doctorilor, în care greșeala umană era recunoscută și evitată până la extremism. Ele sunt Spitalele particulare. Interesant este că același diagnostic poate fi tratat diferit și chiar pus în remisie într-un Spital privat, pe când în Spitalele sociale ești obligat sá-ţi aduci medicamente de acasă, să accepţi orice fel de tratament și să te conformezi protocoalelor existente.

Se pare că ,,fenomenul Covid” a făcut multe victime și în domeniul medical. Cu stupoare spun, până unde merge devalorizarea conștiintei umane, când inechitatea este forma existenţialistă, unde legile statale protejează un anumit grup social sau indivizi?

Poate va rămâne doar o întrebare retorică sau o inconștienţă a maselor de oameni care nu vor răspunsuri la cele mai sincere adevăruri pe care ar trebui să le cunoască, dacă nu, vom rămâne niște ,,cobai” într-un sistem ,,putred” în conștiinţă, unde ,,errare humanum est” rămâne stigmatul de fiecare zi fără să dea socoteală.

Scriitor, jurnalist Miriam Dăbău
Paris, 2026
4 iunie

MAGAZIN CRITIC –  NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează