Sfinxul Dunării – Poetul…

1
Sfinxul Dunării – Poetul…

Sfinxul Dunării – Poetul,
atotcuprinzătoare scânteie
desluşind literele ascunse din cartea
deschisă a cerului
viaţă a dat crucii şi destin împlinit,
numai păsările au suspinat
şi-au adus slavă celui ursit să citească în stele,
Poetul s-a născut
să fie apă curgătoare,
să fie nor,
să fie slovă arzândă de dor
pe o bucată de fier sau de lut,
Sfinxul Dunării – Poetul
din vremuri îndepărtate, de demult
zboară rotindu-şi amintirile
cu dragoste şi tumult,
între cer şi pământ
şi-a prins gândurile
într-un etern legământ…

2
Ţi-am dat…

Ţi-am dat, iubito, visul meu pentru o seară,
fiindcă mereu îmi creştea acelaşi vis lângă poartă
şi-l împleteam în cuvinte cu toartă,
(eu le numeam pâinea lui Dumnezeu),
până când ai apărut tu dintr-odată,
aveai părul lins şi cămaşa la brâu înnodată,
aveai ochii ca cerul în zori,
trupul tău desena împrejur doar fiori,
nu mi-ai spus nimic şi-ai plecat
încet, peste şesuri ca un mare păcat,
ţineai visul în dinţi tremurând
şi spuneai doar în gând pe curând, pe curând!

3
Timpule…

Timpule,
m-ai orbit cu strălucirea ta,
cu dorinţa ta de cunoaştere,
mă întrebi atâtea încât
cad ca un înger neştiutor
în genunchi,
crucea nu se vede
fiindcă spatele meu e încovoiat demult,
sunt o copie
a celui ce erai tu odată,
un om nemărturisit,
o poruncă a preaînţeleptului,
plimbă-mi intenţiile
pe deasupra apei şi din trupul meu
se va naşte cuvântul,
altul pe care tu l-ai învăţat cu stricteţe,
mamă sau tată,
poate că tristeţea
e încrustată pe piatra frunţii mele,
a cerului din mine
unde uneori stelele plâng,
timpule, numele peste care calci
cu infinită dragoste
este al meu,
sub tălpile tale
simt veşnicia…

4
Aici a plouat…

Aici a plouat, dumnezeule,
cu prea multe boli,
cu prea multă sărăcie,
cu prea multă ignoranţă,
cu prea multe minciuni!
au venit ploile
şi ne-au intrat peste tot, în case, în grădini, în noi,
inimile noastre palpită de atâta ploaie,
of, ce-o să ne mai facem
că în fiecare zi plouă cu hoţie, corupţie
încât nu mai ştim încotro s-o apucăm
fiindcă suntem toţi plouaţi
şi sufletele noastre sunt îmbibate,
pline până la refuz de dureri…
pe mine mă supără mersul,
pe tine te supără gândul
că în curând va ploua peste tot cu pomeni şi cu tăceri,
ah, dacă n-ar mai ploua cu atâta repeziciune,
cu stropi mari, străvezii,
cu mirosuri înăbuşitoare,
cu boli, sărăcie, ignoranţă, minciuni,
dacă n-ar mai ploua, dum-ne-zeule !…

• Suntem cenzurați online/pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
• Contactați-ne oricând.
• Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook (conținut exclusiv).
• Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Contează pe ȘTIRI ce contează!