Eroul care răstoarnă regimuri din fotoliu(PAMFLET)

Găsim, în fauna noastră politică, un soi de viteaz cu totul aparte: eroul din fotoliu! Nu-l veți afla nici pe baricade, nici în vreo înfruntare unde sudoarea și răspunderea cer bir. Nu. El își poartă epopeea între perne moi, cu papucii bine ancorați și cu o ceașcă de cafea rece alături. Din acest sanctuar al confortului răstoarnă regimuri, dărâmă tronuri, reface istoria și condamnă veacurile cu o gravitate vrednică de un procuror fără dosare.

Îl recunoști după morga aceea solemnă cu care îți explică faptul că Monarhia este un „anacronism „, deși singura lui întâlnire cu istoria s-a petrecut între două broșuri răsfoite pe diagonală și câteva vorbe culese de prin cafenelele unde se fabrică opinii la kilogram. Când rostește cuvântul ” democrație „, îl pronunță precum un copil care descoperă o trompetă: face zgomot, însă muzică nu iese.
Acest cavaler al indignării permanente posedă un talent remarcabil: poate condamna o întreagă Instituție fără a-i cunoaște rostul, tradiția ori împrejurările. Pentru dânsul, orice argument istoric este o insultă, orice nuanță o complicație inutilă, iar orice faptă care-i încurcă teza devine, printr-un miracol dialectic…”propagandă „.
Cum îl întrebi ceva mai apăsat, începe să bată în retragere cu vitejia cocoșului care cântă doar când ograda este pustie. Se refugiază în ironii ieftine, în glume răsuflate și în acea superioritate afectată care ține loc de demonstrație. Omul confundă sarcasmul cu logica și obrăznicia cu spiritul.
Îl vezi adesea pozând în revoluționar neînțeles. Se visează un Danton în halat, un Robespierre cu pătura pe genunchi și un demolator al tuturor privilegiilor, cu singura precauție de a nu-și deranja digestia. Curajul lui începe odată cu deschiderea gurii și se sfârșește înainte de a apărea vreo răspundere.
Mai nostim este când vorbește despre „popor „. Îl invocă precum un ventriloc își invocă păpușa. Poporul,în gura lui, spune întotdeauna exact ceea ce gândește dânsul. Dacă realitatea îndrăznește să-l contrazică, cu atât mai rău pentru realitate.
Are și o obsesie aproape duioasă: monarhiștii. Îi vede peste tot. Dacă plouă, e din pricina lor. Dacă economia șchioapătă, vina trebuie să fie a vreunui Rege. Dacă îi cade pălăria în noroi, fără îndoială există un complot regal care i-a pus piedică.
Dar ceea ce îl face cu adevărat memorabil este excesul de importanță pe care și-l acordă. Vorbește ca și cum istoria ar sta cu creionul ridicat, așteptând să-i noteze fiecare exclamație. Între timp, istoria, bătrână și nepăsătoare, își vede de drum fără să-i ceară părerea.
Eroul nostru nu răstoarnă regimuri. Răstoarnă doar cenușa din scrumieră și, din când în când, câte o cană de cafea peste ziar. Restul sunt gesturi teatrale, declamații pentru publicul propriei oglinzi și o nesfârșită paradă a suficienței.
Iar dacă, printr-o întâmplare, i s-ar cere să coboare din fotoliu și să înlocuiască vorbele cu faptele, ar descoperi, cu o uimire copilărească, faptul că istoria nu se scrie cu grimase, nici cu ifose, nici cu pamflete strigate printre perne, ci cu caracter, răspundere și consecvență-trei virtuți pe care eroul de fotoliu le salută întotdeauna de la o distanță cât mai confortabilă.

Alina Bănățeanu

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural. Nihil Sine Deo!