Lemnul își spune povestea prin mâinile lui Ciprian Surulescu
În luna aprilie a acestui an, Timișoara a găzduit expoziția de sculptură în lemn cu titlul „The Voice of the Wood”, iar „magicianul lemnului”, în persoana lui Ciprian Surulescu, a impresionat publicul cu o sculptură contemporană fascinantă.
Zilele trecute, o plimbare prin orașul de pe Bega și o scurtă incursiune prin Parcul Copiilor „Ion Creangă”, m-a adus mai aproape de universul acestui artist, de o lume în care lemnul nu mai este doar materie, ci memorie, emoție și respirație, o lume în care fiecare fibră spune o poveste, iar fiecare nod ascunde un timp pe care Ciprian Surulescu îl descoperă cu răbdare, fără să-l forțeze. Altfel spus, nu doar că am avut ocazia să descopăr câteva dintre lucrările sale, modelate direct în trunchiurile copacilor, ci l-am surprins chiar în timp ce dădea viață unei noi creații.
Văzând sculpturile sale, înțelegi că lemnul nu este un material inert, ci că păstrează memoria copacului, urmele anotimpurilor și energia timpului. Ciprian Surulescu nu încearcă să ascundă această memorie, ci o transformă în parte din discursul artistic. De aceea lucrările sale au o prezență aparte: nu par „fabricate”, ci descoperite.
Poate acesta este și secretul artei sale: nu creează obiecte care impresionează doar prin măiestria execuției, ci lucrări care dau naștere unor povești. Te fac să încetinești, să privești mai atent și să redescoperi frumusețea lucrurilor simple.
Într-o lume în care viteza pare să fi devenit regula, sculpturile lui Ciprian Surulescu ne reamintesc că adevărata valoare se naște din răbdare, din dialogul sincer dintre om și natură, din respectul pentru un material care, deși aparent tăcut, are întotdeauna ceva de spus.
Poate că tocmai de aceea sculpturile sale se potrivesc atât de bine în spațiul public… pentru că nu par a fi fost aduse dintr-un atelier și așezate într-un parc, ci par să fi crescut acolo, făcând parte din peisaj și alcătuind o poveste. Copacul își continuă existența într-o altă formă, iar natura și arta își dau mâna într-un mod firesc. Așa cum însuși artistul afirmă,
„E păcat să tai un copac și să-l lași să moară!”
Privindu-l pe Ciprian Surulescu la lucru, am înțeles că sculptura în lemn înseamnă mult mai mult decât talent și tehnică. Înseamnă răbdare, respect pentru material și o capacitate rară de a vedea ceea ce ceilalți nu văd încă. Artistul nu creează doar forme spectaculoase, ci oferă o nouă viață lemnului și, odată cu ea, un nou motiv pentru ca oamenii să se oprească, măcar pentru câteva clipe, din goana lor zilnică.
După întâlnirea cu lucrările sale, începi să privești altfel fiecare copac, fiecare fibră și fiecare bucată de lemn pe lângă care treci deoarece înveți că frumusețea există deja acolo. Trebuie doar să existe cineva capabil să o scoată la lumină.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural. Nihil Sine Deo!
