Începutul unei domnii neobișnuite. Destinul unui copil chemat la Tron.

Se întâmplă că în istoria neamului nostru să înceteze să fie o înșiruire de fapte și se preschimbă într-o dureroasă încercare a sufletului obștesc, și atunci însăși Providența își coboară mâna asupra destinelor omenești și alege, dintre cei mai firavi, pe acela căruia îi încredințează povara cea mai grea. Așa ni se arată începutul domniei Regelui Mihai I, o împrejurare fără seamăn în analele Coroanei Române, în care copilăria și răspunderea supremă s-au întâlnit sub aceeași cunună.

Era un copil. Vârsta îi îngăduia mai degrabă jocul decât grija, și totuși, peste fruntea nevinovată s-a așezat Coroana, cu toată greutatea ei de aur și de suferință. Niciun copil nu poate înțelege pe deplin rostul unei asemenea chemări; însă tocmai această nevinovăție avea să miște inimile românilor, care vedeau în tânărul Suveran mai mult nădejdea decât puterea.

Au fost vremuri de neliniște și de frământare… În jurul Tronului se ridicau întrebări, iar dincolo de zidurile Palatului pulsa o lume care își căuta echilibrul între speranță și teamă. Poporul român privea Copilul-Rege cu acea duioșie pe care numai un părinte o poate avea pentru fiul său. Nu cerea de la el minuni, nici hotărâri peste firea vârstei, ci vedea într-însul simbolul dăinuirii unei Instituții care trecuse prin atâtea încercări.

În asemenea clipe, Coroana înceta a mai fi doar însemnul puterii și devenea icoana unei răspunderi împărțite între Suveran și întregul neam: Copilul purta numele Regelui, iar țara purta răspunderea de a-l ocroti până când vremea avea să-i dăruiască înțelepciunea pe care numai anii o pot aduna.

Așadar, destinul l-a ales! Mihai nu și-a căutat Tronul, ci Tronul l-a chemat pe El. A primi o Coroană înainte de a cunoaște pe deplin lumea înseamnă a învăța întâi datoria și abia apoi bucuria vieții. Iată întreaga noblețe și întreaga tragedie a începutului Său de domnie!Și poate de aceea începutul Domniei Sale păstrează până astăzi o lumină aparte: lumina curată a inocenței puse în slujba unei misiuni mai presus de voința omenească. În privirea acelui Copil se citea mai puțin conștiința puterii și mai mult uimirea în fața unei sorți pe care nu o chemase, dar pe care avea să o poarte cu demnitate.
Istoria este adeseori neîndurătoare cu oamenii mari, însă este și mai aspră cu copiii pe care îi silește să devină mari înainte de vreme. De aceea, începutul Domniei Regelui Mihai I nu poate fi judecat numai prin măsura faptelor politice, ci prin aceea a unei impresionante drame omenești. Dincolo de protocol, de Instituții și de calcule vremelnice, rămâne chipul unui Copil asupra căruia s-au așezat, într-o singură zi, speranțele și neliniștile unei întregi națiuni.

Aceasta este cea mai adâncă lecție pe care ne-o lasă acea pagină de istorie: că măreția poate începe prin sacrificiu și prin acceptarea unei datorii pe care destinul o așază pe umerii celui ales.

În tăcerea solemnă a acelui început neobișnuit, România și-a primit Regele-Copil cu încredere, iar Copilul și-a început drumul către istorie fără a bănui cât de lungă, cât de grea și cât de zbuciumată avea să fie calea Sa.

Alina Bănățeanu

MAGAZIN CRITIC – NIHIL SINE DEO! Contează pe ȘTIRI ce contează