POCĂINȚĂ
Îmi pare rău de timpul ce-am pierdut, Aș fi putut să fiu mai milostiv, Nu am cerut al rugăciunii dar, Aș fi putut să port în rugăciune Dar m-am lăsat atras într-o vâltoare Mi-e sufletul sărac în untdelemn, Iisuse-al meu, mai dă-mi un dram de har, Și dacă pân’-acum trăit-am rău Căci nu vrei moartea celui păcătos, Preot Sorin Croitoru, Mantova, Italia Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook
De ce puteam să dau dar nu am dat,
De ce putem să fac dar n-am făcut,
De viața ce mi-a fost mai mult păcat…
Să-mi fie mâinile mereu deschise,
Dar am trăit ca omul guraliv,
Și-‘n loc de fapte, m-am hrănit cu vise…
Să port cu mine lacrima mereu…
Prea mult am oferit eu la cezar,
Și prea puțin I-am dat lui Dumnezeu!
O lume-‘ntreagă și mai mult de-atât,
Să mă sfințesc cu multe gânduri bune,
Să nu-i dau loc și gândului urât..
De râsete și bucurii lumești,
De parcă viața-i numai sărbătoare,
De parcă iadu-i numai în povești!
Iar Mirele se-apropie de porți…
N-am ascultat de-al Domnului îndemn,
Și vine Învierea celor morți!
Căci Tu nu-l lași pe om în neputință,
Trezește-mă din moarte așadar,
Străpunge-mi inima de pocăință!
În viața mea aproape fără rost,
Primește-mă acum la pieptul Tău,
Sfințește-mă din nou în Sfântul Post!
Ci să se-‘ntoarcă și să fie viu:
Primește-mă din nou, al meu Hristos,
Și lasă-mă să Te iubesc cum știu!
amin