Hapul lingvistic (38)

Citesc astăzi în „Magazin critic“ un text trimis din Paris semnat de Miriam Nadia Dabau și datat 31 octombrie 2023. Fiindcă tema este scriitoricească, nu pot trece peste scriere, căci stăpînirea limbii este sine qua non mai ales în acest gingaș domeniu. Iată pasajul pe care vi-l supun atenției cu erorile marcate:

„Aş putea nominaliza câţiva scriitori, poeţi, dar a-şi nedreptăţi pe ceilalţi, totuşi fiţi siguri că timpul este instrumentul care triază răul de bine. Dacă o poezie, un roman, un reportaj scris este bun, el va rămâne ca o aducere aminte a unui nume pe care cineva l-a uitat odată să-l premieze. Acestea fiind spuse, mă înclin în faţa poetului şi a scriitorului român oricare ar fi el şi, chiar dacă nu se ridică la valoarea operelor lui Proust, autenticitatea, trăirea, căutarea fericirii şi chiar răscumpărarea timpului pierdut în viaţă, dau naştere unor adevărate comori literare, doar să le căutăm.
Pentru că tot l-am ales pe Proust ca model al cronicii scriitorului de azi, închei cu un citat din raţiunea filozofiei sale.“ (cf https://magazincritic.ro/cronica-scriitorului-modern/ ).

Explic pe rînd:

•Condiționalul optativ folosit corect la începutul pasajului are auxiliarul tehnoredactat greșit în a doua propoziție.

•În scris nu se recomandă verba dicendi specifice mesajelor vorbite, așa cum autoarea procedează în a treia frază citată.

•Tot în acest enunț s-a omis o virgulă obligatorie după și (pe care am pus-o cu roșu), întrucît s-a optat pentru intercalarea unei concesive introduse prin chiar dacă, iar conjuncțiacopulativă cu pricina are rolul de a lega propoziția principală penultimă din frază de similara ei.

•Virgula după cuvîntul viață din aceeași frază este greșit pusă între subiectul multiplu autenticitatea, trăirea, căutarea (…) şi (…) răscumpărarea și predicat (ceea ce-mi evocă – apropo de scriitori – pe Mihail Sadoveanu care, fiind invitat odinioară să le vorbească studenților de la Litere ai Universității din București despre scris, le-a spus răspicat: „Să nu puneți niciodată virgulă între subiect și predicat!“).

•În fine, cuvîntul filosofiei trebuie scris cu s, căci vine din grecește, unde filo înseamnă „dragoste“ iar sophia înseamnă „înțelepciune“. Scris cu z, acest cuvînt capătă un înțeles hazliu, întrucît în aceeași limbă zophia înseamnă „întuneric“, așa încît el ar deveni „dragoste de întuneric“!

Corectat, fragmentul arată astfel:

Aş putea nominaliza cîţiva scriitori, poeţi, dar aș nedreptăţi pe ceilalţi, totuşi fiţi siguri că timpul este instrumentul care triază răul de bine. Dacă o poezie, un roman, un reportaj scris este bun, el va rămîne ca o aducere aminte a unui nume pe care cineva l-a uitat odată să-l premieze. Acestea fiind afirmate, mă înclin în faţa poetului şi a scriitorului român oricare ar fi el şi, chiar dacă nu se ridică la valoarea operelor lui Proust, autenticitatea, trăirea, căutarea fericirii şi chiar răscumpărarea timpului pierdut în viaţă dau naştere unor adevărate comori literare, doar să le căutăm. Pentru că tot l-am ales pe Proust ca model al cronicii scriitorului de azi, închei cu un citat din raţiunea filosofiei sale.

N.B.: Fiind filolog, nu folosesc nejustificata complicare a scrisului în românește cu „â“ median, exceptînd cuvîntul „român“ și derivatele sale, precum și numele proprii scrise cu această literă – de exemplu Brânzaș. Paradigma verbului „a fi“ nu atestă în vorbirea curentă pe „sunt / suntem“ etc.; în plus, „sunt“ nici măcar nu se justifică etimologic! Drept urmare, eu rostesc / scriu sînt / sîntem etc.

Strîmbeni, 2 cireșar 2026