Acvariul cu pești aurii

calul
scriu în sufragerie pe laptop cu ușa larg deschisă înspre grădina mică din spatele casei, acolo unde un copac foarte mare parcă ar vrea să se aplece cu o îmbrățișare verde și răcoroasă de frunze bătute de soare…așa de bine îmi face, din când în când, să aud nechezatul acelui cal din depărtare; ce curios, straniu, știu că nu sunt cai aici, dar nu argumentez, nu raționez, nu mă întreb dacă este absurd sau eu sunt nebun, ascult liniștea fremătând, ciripitul păsărelelor care parcă trage timpul ca pe-un vagabond amețit ce și-a uitat ceasul vechi în ultima bodegă, și sunt fericit când aud iarăși calul ce-și are glasul acela cu dor venind de sub pământ și nechezând însetat de viață

*
încerc
m-am trezit în soare
fără să văd nimic
absurdă dimineață
am plonjat înapoi în somn
înconjurat de creaturi negre
fără trup și fețe,
în spasmele mele
și-au găsit cuib
unde cu adevărat sunt?
iau trenul de vise
dar pictorul din subconștient
nu are destule culori
să le termine
ce să fac?
mă lupt să ies afară
sau înăuntru
oriunde
mă trezesc în soare
într-o cameră fără mine
dimineața a adormit
în ultimul vis,
mă dau jos
și încerc iarăși să exist

*
pentru totdeauna
te-am cunoscut înaintea fulgilor de zăpadă
ce s-au așezat pe trecut,
străzile orașului erau emoția toamnei
și a parfumului tău
cerul avea o fântână lângă o salcie
unde te așteptam,
era un turn de piatră înalt și bătrân,
printre firișoare de lumină reflectând praful dantelat
vorbeam cu porumbeii să mi te aducă,
am lăsat mulți pași pe inima singurătății
dar chipul tău ascuns
este în fiecare zi un răsărit pentru mine,
secretul nostru visează un sărut de la dumnezeu
mă întreb mereu unde ești
fără să tulbur puritatea noastră
te rog iubito,
măcar trimite-mi o scrisoare că exiști

*
Dincolo
am văzut o pasăre fără aripi zburând
sub un curcubeu de îngeri
cerul întreg era o lacrimă albastră
ancorată în ochii mei
reflectându-se în adâncul inimii mele
ca un vis de sfârșit
eu cântam la pian o melodie
despre vânt, ploaie, flori albe și
copii pierduți pe un drum fără întoarcere
ce ducea spre o pădure fără copaci
unde era un mormânt
din lacrimile ce s-au scurs din mine
și pe fiecare deget aveam
o cruce sângerând

*
dragoste eternă
te-am luat de mâna
trecând prin porţile Raiului
pe partea stânga era o orchestră de îngeri
ce cânta la viori din lemn sfânt
pe partea dreapta era un înger mai în vârstă
ce cânta la pian o melodie compusă de Dumnezeu
deasupra erau păsări ce reflectau în zborul lor
pasiunea noastră eternă
şi în faţă un câmp nesfârşit de flori ce mirosea ca
săruturile noastre
ne-am aşezat pe o banca
sub un copac ce avea în loc de crengi
braţele noastre fluturând o simfonie
în vânt
ţi-am arătat linia vieţii din palma mea
care era identică cu a ta
îmbrăţişându-ne acolo
în mijlocul Raiului

*
Arta fugii
toti invatam in viata asta cum sa fugim de noi insine
si sa ne inchidem intr-o capcana a vietii
nu e o slabiciune e doar destinul nostru
dorinta de-a le face bine celorlalti
si a ne sacrifica pe noi insine
dar cerul are o poarta atat de mare
incat daca am indrazni sa o deschidem
macar pentru o clipa
ne-am vedea libertatea
si iesirea

*
Acvariul cu pești aurii
ce înoată prin marea verde
a ochilor tăi
și îmi ating
valurile privirii însetate
de frumusețea ta
o frumusețe ce Dumnezeu
a modelat-o cu mâinile lui
în cel mai inspirat moment estetic
sunt îmbrăcat într-un costum alb
cravata are culoarea dorinței de-o viață
și te aștept lângă altar

Radu Chiorean

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook