Cu căciula în mână la poarta monarhiștilor

Neavând o temă de discuție la îndemână, îl întreb pe amicul meu, republicanul de cafenea, ceea ce am fost și eu întrebată (dintr-o altă perspectivă, evident): dacă, prin voia lui Dumnezeu, mâine ne trezim în Monarhie, ce ai face?!? Răspunsul a fost… acel zâmbet șugubăț…mulți dintre dumneavoastră știți ce înseamnă. Și, celor care nu știți, am să vă descriu în felul meu…

Am întâlnit de mult prea multe ori oameni care își petrec viața făcând haz de Monarhie și împărțind lecții de democrație ca niște profesori fără catalog, convinși că istoria începe și se sfârșește odată cu părerile lor.

Sunt atât de siguri pe ignoranța lor încât o confundă cu erudiția.

Astăzi își poartă disprețul la vedere… mâine, dacă vremurile se schimbă, îi vom vedea venind tiptil, cu căciula în mână la poarta monarhiștilor, cerând îngăduință și pretinzând că, de fapt, au fost „greșit înțeleși „. Așa se întâmplă întotdeauna cu apostolii conjuncturii…

Vitejii aceștia iau în derâdere ceea ce nu înțeleg. Coroana li se pare o relicvă fiindcă nu sunt în stare să distingă între tradiție și vechitură. Pentru dânșii, orice lucru care nu poartă eticheta modei este „depășit „. Judecă istoria cu măsura unei știri de senzație și cred că rădăcinile unui neam pot fi retezate cu foarfeca sloganului.

Iși închipuie că sarcasmul ține loc de cultură,numai că batjocura nu este dovadă de inteligență. De multe ori este doar costumația festivă a neștiinței.
Când pomenesc de monarhiști, o fac cu aerul superior al omului care privește de pe acoperiș, uitând că acoperișul stă tocmai pe temelia pe care o disprețuiește. Le place să creadă că trecutul este o povară, fără să observe că prezentul lor își sprijină fiecare cărămidă pe zidurile ridicate de generațiile pe care le persiflează.
Sunt oameni care confundă obrăznicia cu independența de spirit. Își imaginează că, dacă râd suficient de tare de monarhiști, vor părea mai înțelepți.

Dar dacă… printr-o răsturnare a sorții, Monarhia ar redeveni un subiect de prestigiu și onoare ,,acești detractori și-ar schimba opinia imediat, ar scoate din sertar genealogii improvizate, ar descoperi peste noapte bunici regaliști și ar povesti, cu ochii umeziți de oportunism, cât de mult au respectat ei dintotdeauna Instituția pe care ieri o luau în râs.

Atunci îi vom vedea stând smeriți la poarta monarhiștilor, cu căciula în mână și glasul îndulcit, cerând intrare în casa pe care o ponegreau. Numai că onoarea nu se cerșește și fidelitatea nu se împrumută, ele nu se câștigă prin acrobații morale.

Monarhiștii n-au nevoie de aplauzele celor care își schimbă convingerile după presiunea barometrului politic. Coroana a supraviețuit unor vremuri infinit mai cumplite decât ironiile unor comentatori de ocazie și nu se clatină de la vorbele celor care cred că gălăgia poate lua locul caracterului.
La un moment dat, când ultimul comentator de ocazie își va isprăvi tirada și va constata că istoria nu s-a sinchisit să-i ceară aprobarea, îi va rămâne doar gestul vechi și rușinat al oportunistului: să-și scoată căciula, să privească în pământ și să bată sfios la poarta celor pe care îi lua cândva peste picior.

Alina Bănățeanu

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural. Nihil Sine Deo