Dezbaterea pe care nu ne-o mai putem refuza

Ne aflăm în fața unui moment când tăcerea încetează a mai fi o dovadă de înțelepciune și devine o vină. Ne ferim de unele întrebări pe care timpul nu le îngroapă, ci, mai degrabă, le aduce și le așază, cu răbdare, în fața noastră, cerând un răspuns vrednic de conștiința fiecăruia dintre noi. Una dintre întrebările, atât de stăruitor ocolită în spațiul nostru public, este: mai are România vreun temei să discute, cu seriozitate și fără patimă, posibilitatea revenirii la Monarhie?

Nu afirm că răspunsul ar fi unul simplu. Dimpotrivă. Tocmai de aceea socotesc că dezbaterea nu mai poate fi amânată, fiindcă o societate matură, cum pretindem că suntem, nu se teme de întrebări, chiar și atunci când răspunsurile par să rămână împărțite.
Mult prea des confundăm lucrurile… confundăm forma de guvernământ cu oamenii care vremelnic au ocupat dregătoriile statului… judecăm instituțiile după neputințele celor care le-au slujit, nu după rostul lor firesc… Or, Monarhia este o concepție despre continuitatea statului, despre așezarea unei autorități deasupra competiției politice și, nu în ultimă instanță, despre existența unui reper care nu se schimbă odată cu fiecare ciclu electoral.
Vă invit să privim, fie și pentru puțin timp, istoria fără încrâncenare și să admitem că vremurile sub Monarhie nu au fost lipsite de greșeli, fiindcă istoria, desigur, nu cunoaște perfecțiunea, dar înseamnă să admitem că Monarhia a însoțit cele mai înalte clipe ale devenirii noastre naționale.
Se va spune, pe bună dreptate, că lumea de astăzi, neliniștită și fragmentată cum este, redescoperă valoarea instituțiilor care inspiră stabilitate.
Vom găsi, firește, și argumentele împotrivă. Unii vor întreba dacă o asemenea schimbare ar rezolva problemele economice, corupția sau sau neîncrederea cetățenilor.
Răspunsul cinstit este: NU!, nu de una singură, și asta pentru că nicio formă de guvernământ nu poate înlocui caracterul oamenilor, niciun text constituțional nu poate crea virtute acolo unde ea lipsește. A crede contrariul ar fi o naivitate primejdioasă.
Însă să ne punem o altă întrebare, ceva mai adâncă: forma actuală de organizare contribuie la depășirea acestor neajunsuri? Și dacă vom primi un răspuns ezitant, atunci dezbaterea devine legitimă, și asta pentru că orice societate responsabilă are datoria de a-și examina instituțiile și de a se întreba dacă ele mai servesc binele comun.
Ceea ce lipsește României nu este numai prosperitatea, ci și încrederea. În primul rând încrederea că simbolurile naționale sunt izvoare de coeziune.
Nu pledez pentru întoarcerea ceasului istoriei și nici pentru restaurarea unei lumi dispărute, fiindcă istoria nu merge îndărăt. Istoria ne cere să alegem ce merită păstrat și ce trebuie schimbat. Monarhia, dacă ar reveni vreodată în dezbaterea constituțională a României, nu ar putea fi copia celei de odinioară, ar trebui să fie o instituție adaptată prezentului, întemeiată pe voința liber exprimată a cetățenilor și pe rigorile unei democrații autentice.
Opinia mea este că, în cele din urmă, miza discuțiilor nici măcar nu este Monarhia. Miza este curajul de a gândi fără prejudecăți, de a înțelege că democrația nu înseamnă numai dreptul de a alege între persoane, ci și libertatea de a reflecta asupra instituțiilor care ne guvernează destinul.
Vă cer să fim conștienți că sunt teme care dezbină și teme care maturizează. Și cred că dezbaterea asupra Monarhiei poate deveni, în cele din urmă, o temă care ne va maturiza ca națiune, dacă vom avea înțelepciunea să o purtăm cu respect, cu argumente și cu iubire pentru această țară, nu cu etichete și resentimente.
Socotesc că o reală primejdie pentru o națiune nu este aceea de a pune întrebări indrăznețe, ci, dimpotrivă, de a înceta să și le mai pună!

Rimânia, dacă dorește cu adevărat să-și afle drumul printre încercările veacului, nu-și mai poate îngădui luxul de a evita această dezbatere, fiindcă refuzul dezbaterii este, întotdeauna, începutul sărăcirii spiritului public.

Alina Bănățeanu

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural. Nihil Sine Deo