Mai poate uni Monarhia?
România de astăzi pare, de cele mai multe ori, o țară care vorbește pe multe voci, dar ascultă prea puțin, ne despărțim cu ușurință în tabere, ne privim cu suspiciune și, uneori, uităm că înainte de a fi alegători, contribuabili sau simpatizanți ai unei doctrine, suntem fii ai aceluiași pământ. Într-o asemenea vreme, orice simbol capabil să stea deasupra dezbinării merită măcar ascultat.
A venit poate timpul să discutăm despre felul în care poporul își poate regăsi echilibrul, demnitatea și încrederea în sine.
Mai poate Monarhia să unească neamul?
Aici se află miezul unei reflecții pe care România nu ar trebui să o respingă din capul locului.
Monarhia a înfăptuit marile reforme ale statului, nu singură, categoric, ci împreună cu poporul român. La fel de adevărat este faptul că Monarhia a fost liantul moral și constituțional care a făcut posibilă întâlnirea voințelor într-un singur ideal. Nimeni nu poate revendica exclusiv gloria și nimeni nu trebuie să transforme istoria într-un tribunal al prezentului. Totuși, lecțiile ei rămân!
O societate are nevoie de repere care să nu se schimbe odată cu fiecare ciclu electoral, are nevoie de simboluri care să nu fie confiscate de interese trecătoare și de instituții a căror autoritate să izvorască din slujirea binelui comun, nu din aritmetica puterii.
Aici, Monarhia constituțională merită o discuție lipsită de prejudecăți.
Nu forma de guvernământ garantează virtutea unui stat: o republică poate fi admirabilă, după cum o Monarhie poate fi neputincioasă. Dar nici inversul nu este mai puțin adevărat.
Să ne întrebăm fiecare dacă România ar avea ceva de câștigat redeschizând această dezbatere cu mintea limpede și fără patimă. A refuza dialogul doar fiindcă o idee aparține altor timpuri înseamnă a sărăci prezentul. Monarhia nu presupune abandonarea democrației, ci poate coexista cu aceasta, în limitele unei Constituții moderne și a voinței suverane a cetățenilor.
Mai există un lucru însă pe care cifrele, sondajele și calculele politice îl pot măsura anevoie: nevoia de noblețe! Noblețea caracterului, noblețea datoriei asumate, noblețea cumpătării, noblețea cuvântului care unește și nu rănește. România pare însetată de asemenea exemple, nu pentru că ar fi uitat ce înseamnă, ci pentru că le întâlnește prea rar. România nu are nevoie doar de instituții mai bune, ci și de idealuri mai înalte.
Desigur, asemenea chestiuni nu pot fi hotărâte prin emoție și nici prin entuziasm, ele reclamă reflecție, dezbatere sinceră și, mai presus de orice, respect față de voința poporului.
Monarhia mai poate uni România?
Dacă această întrebare va primi un răspuns vreodată, el nu poate veni decât prin mijloace democratice, constituționale și deplin legitime.
Dar până atunci, întrebarea merită păstrată vie! Fiindcă națiunile care încetează să-și cerceteze propriul destin ajung, mai devreme sau mai târziu, să fie purtate de destinul altora.
Mai poate uni Monarhia România?
Posibil ca nimeni să nu poată răspunde astăzi cu certitudine. Speranța nu stă în răspunsul de acum, ci în curajul de a pune întrebări fără teamă, fără prejudecăți și fără învrăjbire.
Sper ca această chemare la reflecție va izbuti măcar pentru o clipă să ne amintească faptul că suntem, înainte de toate, români, și, în cazul acesta, ea, Monarhia, și-a împlinit deja cea dintâi și cea mai înaltă menire: aceea de a ne apropia unii de alții.
Alina Bănățeanu
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural. Nihil Sine Deo
