Note mici, explicații mari. România caută din nou pe cine să dea vina
Ce îi spunem unui elev despre importanța educației, dacă societatea îi demonstrează zilnic că poți ajunge foarte sus și fără prea multă educație, competență sau, în unele cazuri, chiar fără diplome în regulă?
PISA ne-a dat din nou nota și, ca de obicei, problema nu este la noi… sau cel puțin așa ne place să credem.
Rezultatele PISA 2025, publicate recent, arată o nouă deteriorare a performanțelor elevilor români. Scăderi la domeniile testate, rezultate îngrijorătoare și o poziționare foarte slabă în clasamentul european. Pe scurt, sistemul nostru de educație pare să fi găsit formula perfectă pentru a transforma fiecare generație într-un nou experiment național.
Bineînțeles, după fiecare rezultat PISA, începe tradiționalul concurs de găsit vinovați (elevii, profesorii, părinții, telefoanele, „globalismul”, „progresismul”, lipsa banilor și, eventual, Mercur retrograd)
Andrei Marga, fost ministru al Educației între 1997 și 2000, oferă pentru Ziare.com o interpretare mult mai puțin confortabilă.
În opinia sa, testele PISA rămân un reper important pentru evaluarea unui sistem educațional. Ele nu măsoară cât de buni sunt cei mai străluciți elevi, ci cât de bine reușește școala să pregătească un copil pentru viața de după școală.
Și aici începe partea neplăcută…
Marga spune că rezultatele României ar trebui să alarmeze nu doar Ministerul Educației, ci întreaga societate. El invocă abandonul școlar, analfabetismul funcțional, consumul redus de carte și ceea ce consideră a fi lipsa unor reforme coerente.
Mai mult, respinge explicațiile facile care pun rezultatele exclusiv pe seama unor etichete ideologice. Problema, spune el, trebuie căutată în felul în care este organizat și condus sistemul de educație.
Cu toate acestea, cea mai interesantă observație a fost alta.
Marga susține că elevii văd ce se întâmplă în societate. Văd cine promovează, cine ajunge în funcții și cine face carieră. În aceste condiții, dacă mesajul pe care îl primesc este că performanța și pregătirea nu sunt neapărat condiții pentru succes, atunci motivația de a învăța începe să pară o investiție cu randament discutabil.
Cu alte cuvinte: copilul nu este chiar atât de rupt de realitate încât să nu observe cum funcționează lumea adulților.
Așa apare și întrebarea pe care poate ar trebui să ne-o punem mai des în loc să o ascundem sub preșul problemelor cotidiene:
Ce îi spunem unui elev despre importanța educației, dacă societatea îi demonstrează zilnic că poți ajunge foarte sus și fără prea multă educație, competență sau, în unele cazuri, chiar fără diplome în regulă?
Marga critică, de asemenea, eterogenitatea sistemului: există școli foarte bine dotate și școli abandonate de autorități, iar meritocrația ar fi, în opinia sa, prea des sacrificată în favoarea unor criterii mai puțin academice.
El dă ca exemple Finlanda și China, două sisteme care, în abordări foarte diferite, tratează educația ca pe o chestiune strategică, nu ca pe un capitol care trebuie bifat în programul electoral.
Desigur, aici putem avea dezbateri serioase despre cât de mult poate fi comparată România cu Finlanda sau China… dar un lucru rămâne greu de contestat:
PISA nu ne-a făcut de râs. PISA doar ne-a arătat o fotografie pe care noi încercăm de ani buni să o scoatem din cadru pentru că a o lua în calcul ar însemna să ne prețuim din nou educația și cadrele didactice.
Și poate că problema cea mai mare nu este că elevii români au rezultate slabe. Problema este că, după fiecare rezultat slab, discutăm foarte mult despre rezultate și foarte puțin despre sistemul care le produce.
Pe un asemenea fundal, dacă vrem să reparăm fotografia, probabil că nu ajunge să schimbăm fotograful, ci să ne luăm profesorii în seamă nicidecum să-i reducem la tăcere și resemnare.
MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet
