Strategii și provocări în sectorul cultural Independent: O analiză a dialogului cu Ministerul Culturii
București, miercuri, 8 iulie. La Teatrul de Artă București a avut loc o întâlnire care poate fi considerată un moment rar în dialogul dintre autorități și sectorul cultural independent. La inițiativa ministrului Culturii, Demeter András, care a acceptat invitația de a participa la o dezbatere deschisă cu operatorii culturali independenți, și moderată de jurnalistul cultural Florentin Streche, întâlnirea a fost un amplu schimb de idei despre starea culturii independente, provocările cotidiene ale organizațiilor și necesitatea unei reforme a politicilor culturale. Importanța întâlnirii a fost dată nu doar de prezența ministrului, un fapt încă puțin obișnuit în relația dintre Ministerul Culturii și sectorul independent, ci și de participarea aproape completă a reprezentanților acestui sector. Manageri de teatre și spații independente, organizatori de festivaluri, producători culturali, artiști, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și ai rețelelor profesionale au răspuns invitației, fie prin prezență fizică, fie conectându-se online prin platforma Zoom. Întâlnirea a reunit, pentru câteva ore, voci care rareori au ocazia să se afle în același dialog direct cu decidenții. Printre participanți s-au aflat și reprezentanți ai sectorului dansului contemporan, care au adus în discuție dificultățile specifice acestui domeniu: lipsa spațiilor dedicate, precaritatea finanțării și nevoia unor politici publice adaptate practicilor artistice actuale.
Dezbaterea a scos la suprafață un adevăr pe care aproape nimeni din sală nu l-a contestat: sectorul cultural independent funcționează la limita supraviețuirii. Dincolo de diferențele de opinie, de nuanțele legislative și de responsabilitățile instituționale, participanții au descris aceeași realitate. Cultura independentă produce spectacole, festivaluri, expoziții și programe educaționale cu resurse limitate, într-un sistem de finanțare care nu mai răspunde nevoilor actuale și într-un cadru administrativ care consumă o parte importantă din energia celor implicați. Primul fir al discuției a urmărit problema sustenabilității financiare. Reprezentanții sectorului independent au arătat că mecanismele existente, construite în urmă cu aproape două decenii, nu mai pot susține dezvoltarea unui domeniu care s-a extins și s-a diversificat considerabil. Finanțările obținute prin Administrația Fondului Cultural Național permit, în cele mai multe cazuri, realizarea unor proiecte punctuale, fără să ofere organizațiilor posibilitatea de a-și acoperi costurile permanente. Chiriile, utilitățile, salariile, mentenanța spațiilor și cheltuielile administrative rămân aproape în întregime în responsabilitatea operatorilor culturali, care sunt obligați să găsească permanent noi surse de finanțare pentru a-și continua activitatea. Din această realitate s-a desprins una dintre cele mai importante idei ale întâlnirii: diferența dintre finanțarea unui proiect și finanțarea existenței unei organizații. Participanții au atras atenția că un spectacol, un festival sau o expoziție nu pot exista fără spațiile care le găzduiesc și fără echipele care lucrează în fiecare zi pentru menținerea acestor structuri. Lipsa unor mecanisme dedicate cheltuielilor de funcționare produce o fragilitate permanentă, iar fiecare nou apel de proiecte este perceput ca o nouă încercare de supraviețuire.
Discuția a evidențiat apoi dificultățile generate de birocrație. Deși digitalizarea ar fi trebuit să simplifice relația dintre operatorii culturali și instituțiile finanțatoare, experiențele relatate au indicat contrariul. Platformele electronice folosite pentru depunerea și raportarea proiectelor au fost descrise ca fiind greoaie, incomplete și dificil de utilizat. Raportările presupun încărcarea repetată a acelorași documente, verificări succesive și un volum de muncă disproporționat pentru organizații care funcționează cu echipe reduse. În multe cazuri, timpul consumat pentru administrarea documentației ajunge să concureze timpul dedicat activității artistice. O altă temă recurentă a fost infrastructura culturală. Numeroși participanți au vorbit despre apariția unor noi generații de artiști și manageri culturali, despre extinderea programelor universitare și despre dezvoltarea unor inițiative independente în întreaga țară. Acest proces nu a fost însoțit însă de dezvoltarea unei infrastructuri capabile să le susțină activitatea. Spațiile de creație și de prezentare sunt insuficiente, iar accesul la cele existente depinde adesea de disponibilitatea instituțiilor publice sau de eforturile câtorva organizații independente care continuă să funcționeze în condiții financiare dificile.
Discuția a atins și problema fiscalității. Pentru numeroși operatori independenți, obligațiile fiscale au devenit o povară care depășește posibilitățile reale ale unor organizații fără scop patrimonial. TVA-ul, timbrul cultural, contribuțiile obligatorii și alte taxe specifice reduc și mai mult resursele disponibile pentru activitatea artistică. Participanții au remarcat că organizațiile culturale independente sunt tratate, din punct de vedere fiscal, aproape identic cu operatorii comerciali orientați exclusiv spre profit, deși rolul lor este în primul rând unul cultural și comunitar. Pe acest fundal a fost reluată propunerea construirii unui mecanism de tip cash rebate adaptat întregului sector cultural. Ideea nu urmărește acordarea unor subvenții suplimentare, ci redistribuirea unei părți din contribuția economică pe care cultura o generează deja prin taxe și impozite. Un asemenea sistem ar permite operatorilor culturali să înceapă fiecare proiect cu un capital minim rezultat din propria activitate anterioară și ar crea premisele unei dezvoltări sustenabile. Participanții au subliniat că un astfel de mecanism există deja, sub alte forme, în administrația publică românească, ceea ce îl transformă într-o soluție realistă și nu într-un experiment administrativ. În același timp, ministrul Culturii, Demeter András, a explicat limitele instituționale în care funcționează ministerul. Multe dintre problemele semnalate depind de legislația fiscală, de regulamente europene privind ajutoarele de stat sau de competențele administrațiilor locale. Din această perspectivă, soluțiile nu pot veni exclusiv din interiorul Ministerului Culturii, ci presupun cooperarea cu Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii și alte instituții cu atribuții complementare. Discuția a ajuns inevitabil și la obiectivul de alocare a unui procent de 1% din PIB pentru cultură. După mai bine de trei decenii în care această țintă a rămas prezentă în programe și strategii fără a fi atinsă, participanții au apreciat că este necesară abandonarea acestei așteptări în favoarea unor mecanisme economice predictibile, construite pe contribuția reală a sectorului cultural la economia națională. Conform acestei logici, cultura nu mai este privită exclusiv ca beneficiar al finanțării publice, soluția fiind o viziune capabilă să producă valoare economică și socială, care justifică reinvestirea unei părți din resursele pe care le generează.
În încheierea întâlnirii, participanții au conturat câteva direcții de acțiune considerate esențiale. Printre acestea s-au numărat elaborarea unei noi Legi a Culturii, simplificarea cadrului legislativ aplicabil organizațiilor culturale, revizuirea reglementărilor privind timbrul cultural, constituirea unui grup de lucru interministerial dedicat sectorului independent, consolidarea capacității administrative a AFCN și realizarea unei cartografieri naționale a spațiilor culturale. Niciuna dintre aceste măsuri nu a fost prezentată ca o soluție miraculoasă. Împreună, ele au conturat însă direcția unei reforme pe care participanții au considerat-o necesară pentru ca sectorul cultural independent să poată trece de la supraviețuire la dezvoltare.
