Limba română – patria de cuvinte și matricea identității noastre – MAGAZIN CRITIC

Români care onorează limba străbună – Limba Română

De Ziua Limbii Române, am ales să vorbesc despre români răspândiți pe mapamond care au continuat să se identifice prin limba pe care o vorbesc, prin limba maternă, și să respecte valorile naționale, acea moștenire istorică ce dăinuie și se înscrie, cu demnitate, în patrimoniul nostru cultural.

Plecând în Franța, în anul 2007, am avut privilegiul de a întâlni români ale căror inimi tresăreau la simplul auz al limbii române, al limbii vorbite de frații lor de neam. Am cunoscut medici care, în pofida protocoalelor instituite de patronii clinicilor în care lucrau, prin care li se interzicea folosirea limbii române în cadrul instituțiilor, au ales să încalce această regulă și să spună, limpede și răspicat: „Cu românii noștri, vorbim limba română.”

Este cazul doamnei doctor stomatolog Silvia Giurgiu, un adevărat exemplu de demnitate, profesionalism, dăruire și patriotism, precum și al doctorului Cristian Eniceicu, un specialist chirurg stomatolog de aleasă competență.

Și, desigur, îi amintesc cu drag pe scriitorii și poeții noștri din diaspora, oameni care nu contenesc să-și transforme timpul, sensibilitatea și experiența în creații literare dăruite tuturor iubitorilor de frumos.

Îi amintesc pe poeta Doina Moritz, din Germania, pe Rica Laurent, din Franța, pe Dora Teodora Diaconescu, din Italia, pe poetul și graficianul Iurie Brașoveanu, din Italia, pe poetul Ioan Mărginean, din Germania, și pe Christian W. Schenk, remarcabil traducător, scriitor și profesor doctor, stabilit în Germania.

Din Australia, îl evoc pe Ben Todică, un scriitor de excepție, iar din Sydney, pe scriitorul și redactorul George Roca. Îl amintesc, de asemenea, pe Petru Ungar, din Franța, un deosebit poet patriot, în ale cărui versuri se simt iubirea necondiționată de țară, respectul profund pentru limba română și dragostea pentru tradițiile noastre.

Doresc să-i amintesc și pe doctorul profesor și jurnalistul Thomas Csinta și pe doamna Florentina Mihail-Csinta, oameni care nu au încetat niciodată să scrie în limba română articole dedicate românilor, deși Franța a devenit, pentru dânșii, a doua patrie. Altruismul, curajul, patriotismul și onestitatea sunt câteva dintre trăsăturile care îi definesc.

Poate că, printre „intemperiile” locurilor în care trăiesc, „limba noastră cea străbună” rămâne zefirul care parfumează sufletul și conștiința, păstrând vie acea identitate națională pe care distanța nu o poate șterge.

Este mult de spus despre acest subiect și, cu siguranță, multe alte destine românești merită evocate. Deocamdată însă, spațiul nu ne permite să le cuprindem pe toate.

Bineînțeles, vorbim și despre scriitorii români din țară, despre cei care înțeleg și apără respectul datorat limbii române – această „comoară de veacuri purtată” de fiecare dintre noi –, limbă care nu este doar un mijloc de comunicare, ci și un sentiment al existenței, al apartenenței și al continuității noastre spirituale.

Astăzi, mă opresc asupra a două personalități ale lumii literare și culturii românești, două repere pentru orice scriitor aflat la început de drum. Între cei doi am descoperit un paralelism, asemenea unei „etichete” simbolice care definește limba română și însemnătatea ei în literatură.

Este vorba despre scriitorul, eseistul și criticul literar Laurian Stănchescu și despre scriitorul de origine armeană Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România.

Două destine, două drumuri diferite, două sensibilități distincte, dar unite de același țel: acela de a păstra, de a valorifica și de a îmbogăți limba română prin operele lor.

Pentru Laurian Stănchescu, limba română reprezintă o matrice spirituală națională, profund legată de miturile, istoria și geniile culturii românești. Parcursul său cultural este strâns legat de trăirea eminesciană și de căutarea adevăratelor valori ale personalității românești, pe care le transpune în operele sale într-o manieră aparte, cu un lirism puternic și recognoscibil. El caută valorile autentice și, în această căutare, nu se teme să pătrundă în profunzimea memoriei culturale românești.

Pentru Varujan Vosganian, limba română devine o patrie adoptivă și, în același timp, un spațiu al salvării memoriei colective. Pentru el, limba română este „patria sa de cuvinte”, instrumentul prin care a reușit să smulgă uitării istoria și suferințele unei întregi comunități.

Vosganian a ales limba română pentru a-și așeza în pagină operele literare de mare valoare. Romanul „Cartea șoaptelor” este considerat o lucrare de referință a literaturii post-genocid, o poveste tulburătoare despre tragedia poporului armean. Cartea i-a adus autorului numeroase nominalizări și recunoașteri internaționale și a fost tradusă în peste 20 de limbi.

Iată, așadar, două perspective asupra aceleiași limbi, două moduri de a locui în cuvânt.

Pentru Laurian Stănchescu, limba română este un altar al identității și al patriotismului nativ, un spațiu sacru în care memoria culturală, istoria și geniul românesc își găsesc continuitatea. Pentru Varujan Vosganian, ea este teritoriul literar generos care l-a adoptat, limba în care și-a putut așeza memoria și prin care a putut da glas suferințelor, traumelor și istoriei unei lumi.

Poate că aici se află una dintre cele mai profunde taine ale limbii: ea nu aparține doar celor care s-au născut în ea. Uneori, limba adoptată devine patrie, iar patria de origine continuă să trăiască prin fiecare cuvânt rostit cu dragoste.

Limba română este, pentru noi toți, mai mult decât o moștenire. Este memorie, identitate, rădăcină și destin. Este legătura nevăzută dintre cei rămași acasă și cei plecați departe, dintre trecut și viitor, dintre ceea ce am fost și ceea ce vom continua să fim.

De aceea, oriunde s-ar afla românul, limba română trebuie să rămână acasă în sufletul său.
Nu degeaba spunea Nichita Stănescu „Limba română este patria mea”.
La final, câteva versuri din poezia „Limba noastră” a lui Alexei Mateevici.

Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
în adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
pe moșie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde
într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
ca viteazul din poveste.

Scriitoare, jurnalistă,
Miriam Dabau
Paris 2026
31 August