Sondajul, manual electoral

Amicul meu, republicanul de cafenea, s-a așezat comod lângă mine și a scos din buzunar… ultimul sondaj… a început să mi-l explice pe îndelete până când… am scos și eu sondajul meu care era, stupoare, fix pe dos decât al dumnealui… Atunci mi-a venit ideea să îmi spun părerea cum știu eu mai bine… printr-un pamflet…

Pe vremea mea, politica se făcea cu tribună, cu gazetă și cu obrazul gros al candidatului, care trebuia măcar să aibă decența de a-și minți alegătorii în persoană. Astăzi, însă, s-a descoperit un instrument infinit mai comod: sondajul. Nu pentru a măsura opinia publică – Doamne ferește!- ci pentru a o fabrica, a o îmblânzi și a o trimite la vot cu lesa statisticii de gât.

Sondajul modern este ceea ce era odinioară horoscopul pentru cucoanele plictisite: o ficțiune prezentată cu morgă științifică. Nu contează dacă este adevărat. Este suficient să poarte un tabel, două procente și câțiva termeni englezești, iar poporul, etern credul și iremediabil impresionabil, cade în genunchi înaintea cifrelor.

Politicianul de odinioară cumpăra conștiințe. Cel de astăzi cumpără procente. Este mai elegant, mai igienic și infinit mai rentabil. În loc să corupi alegătorul, corupi percepția alegătorului. Iar dacă omul vede, trei săptămâni la rând, că un oarecare domn se află „pe primul loc „, începe să creadă că trebuie să existe vreun motiv. Prostia omenească are o slăbiciune congenitală pentru majoritate: dacă o mie de oameni se aruncă în fântână, al o mie unu-lea va întreba doar cât de adâncă este apa.

Institutul de sondare a devenit astfel un fel de croitor electoral: ia un politician sfrijit, îi adaugă câteva procente la umeri, îi mai strâmtează respingerea publică la talie și îl livrează opiniei publice ca pe un bărbat de stat.

Ce voluptate să privești solemnitatea cu care sunt rostite aceste sentințe numerice!… „Marja de eroare este de trei procente „,declară specialistul cu aerul unui arhimandrit care citește din Apocalipsă. În schimb, eroarea morală nu mai are nicio marjă:ea este absolută, completă și deliberată.

Sondajul a încetat să fie oglinda alegătorului. A devenit oglinda în care politicianul își admiră peruca. Cifrele nu mai descriu lumea, încearcă s-o disciplineze. Alegătorului i se spune, cu o politețe aproape maternă, cine câștigă, pe cine trebuie să considere serios și pe cine este recomandabil să ignore. Democrația, această doamnă cam știrbă, a fost angajată drept figurantă în propriul spectacol.

Presa, desigur, își face datoria cu râvnă vrednică de cauze mai curate… publică sondajele cu litere cât clopotnița și dezmințirile cu caractere rezervate anunțurilor mortuare. Când cifrele se dovedesc ridicole după alegeri, nimeni nu răspunde. Statisticianul ridică din umeri, politicianul ridică paharul, iar alegătorul ridică… nota de plată.

Există chiar și o specie aparte de comentator, acest papagal cu diplomă universitară, care explică retrospectiv orice rezultat: dacă sondajul s-a adeverit, dovedește profesionalismul institutului, dacă a eșuat lamentabil, demonstrează că electoratul s-a răzgândit în ultimul minut. Cu asemenea elasticitate intelectuală, omul ar putea demonstra și că eclipsa este provocată de stingerea felinarelor comunale.

Să nu ne amăgim!!! Sondajul electoral este astăzi ceea ce era manualul de etichetă pentru parvenit: nu descrie realitatea, ci îi învață pe oameni cum să se poarte ca și cum realitatea ar exista deja. El nu întreabă poporul ce gândește, ci îl instruiește ce ar trebui să gândească pentru a nu părea în urmă.

Iar alegătorul, această ființă atât de mândră de independența sa, își exercită libertatea alegând, de cele mai multe ori, exact ce i s-a sugerat că aleg ceilalți. Este triumful spiritului de turmă îmbrăcat în frac statistic.
Așadar, când vi se va flutura sub nas încă un sondaj, priviți-l cu aceeași încredere cu care ați privi un negustor de elixire universale. Diferența este doar de ambalaj. Șarlatanul de altădată promitea tinerețe fără bătrânețe, cel de astăzi promite victorii înainte de scrutin. Amândoi trăiesc din aceeași marfă: credulitatea publicului.

Și dacă, prin absurd, sondajul începe să spună adevărul, politica ar fi prima care i-ar retrage autorizația de funcționare. Căci în cetatea electorală adevărul este un funcționar inutil, pe când iluzia statistică rămâne, de departe, cel mai disciplinat activist.

Alina Bănățeanu

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural. Nihil Sine Deo