Au declarat război dușmanului imaginar: Monarhia (PAMFLET)
Foto: Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” și Asociația „Edelweiss Ost”
M-am gândit să vă arăt astăzi o specie rară de viteji, crescută în sera închipuirii. Acești eroi de salon își încing sabia de mucava, își răsucesc mustața indignării și pornesc, cu pieptul umflat și fruntea încruntată, să înfrângă… Monarhia! Nu aceea vie, nu aceea care stă să le bată la ușă, ci aceea pe care și-au zidit-o singuri în podul minții, între o sperietoare și un coșmar de împrumut. Nemaipomenit talent au: aud fanfare unde cântă greierii și descoperă comploturi regale până și în ceaiul de la ora cinci. Dacă le cade o cărămidă din horn, e vina Regelui. Dacă le întârzie poștașul, sigur a primit ordin de la vreun mareșal al etichetei. Dacă plouă prea tare, negreșit norii sunt reacționari.
Acești apostoli ai spaimei confecționate seamănă leit cu vânătorul care, neaflând fiară prin pădure, își împușcă propria umbră și apoi aleargă în târg cerând medalii pentru vitejie. Au nevoie de un balaur, iar dacă balaurul lipsește, îl desenează cu creta pe zid și încep să-l înjure cu o gravitate de procuror cosmic.
Îi vezi încruntați, cu glasul înecat în solemnitate, predicând despre primejdii atât de uriașe încât numai dânșii le pot vedea. Își închipuie că orice fotografie îngălbenită este un manifest, orice vechi blazon-o conspirație, iar orice pagină de istorie-un atentat la prezent. În lipsă de adversari adevărați, se războiesc cu ecourile.
Vai, câtă trudă pentru o fantomă! Atâta încordare încât și statuia din piață ar căsca de plictiseală. Îți vine să-i întrebi, cu toată politețea pe care o îngăduie ironia: ” Domnilor, dacă ați biruit închipuirea, când începeți lupta cu realitatea?”
Dar realitatea este un adversar ingrat. Ea cere argumente,fapte și cumpătare. Fantoma, în schimb, nu răspunde, nu protestează și nici nu cere drept la replică. Ce comod e să te încoronezi biruitor peste un dușman care există numai în propria imaginație!
Așa se face că unii oameni își petrec zilele fluturând sulița împotriva unei mori de vânt, apoi se felicită zgomotos că au salvat lumea de palele ei. O asemenea bravură merită, desigur, o fanfară…însă una alcătuită din flașnete hodorogite și trompete fără muștiuc.
Cititorul, privind întregul spectacol, nu poate decât să ridice din umeri și să murmure, cu un surâs amar: mare zarvă pentru un război purtat împotriva unei năluci…Dar… poate că năluca nu era niciodată Monarhia, ci nevoia nestăvilită de a avea un dușman, fie el și închipuit.
Alina Bănățeanu
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural. Nihil Sine Deo!
