Azi scriu despre nimic

Astăzi, în sfârșit, m-am hotărât să scriu…Hotărârea, trebuie să mărturisesc, a venit după îndelungi și istovitoare cercetări prin cuget, prin amintire și prin acea odaie tainică a minții unde, altădată, ideile se înghesuiau ca muștele la dulcețuri. Astăzi însă… nimic… o pustietate intelectuală atât de desăvârșită încât până și ecoul gândurilor mele a renunțat să mai răspundă.

Am căutat o idee… am căutat-o cu stăruința cu care un funcționar caută o ștampilă rătăcită, cu încrâncenarea unui gazetar care trebuie să umple o coloană și cu demnitatea unui om care pretinde că știe ce face. Am răscolit toate cotloanele sufletului… am privit pe fereastră… am privit în tavan… rezultatul a fost același: tavanul avea mai multă imaginație…

La început am crezut că inspirația întârzie. „Foarte bine!” mi-am zis. Să întârzie! Are și ea dreptul la o zi proastă. Numai că inspirația mea nu întârzie, lipsește cu desăvârșire.

Am așteptat-o… n-a venit!
I-am făcut chiar și onoarea de a o considera indispensabilă… zadarnic! Se vede că inspirația are un dispreț suveran pentru cea care o solicită.

Și atunci m-am întrebat: despre ce să scriu?!? Despre politică?… prea multă politică! Despre moravuri?!?… moravurile s-au descurcat de minune și fără ajutorul meu! Despre literatură?!?… asta ar presupune să am ceva de spus! Despre… mine?!?… Doamne ferește-ne! ar fi săvârșirea unui act de cruzime publică!

Așa că voi scrie despre… nimic!
Nimicul este, de altminteri, un subiect admirabil! Nu cere documentare, nu pretinde dovezi, nu contrazice pe nimeni și, lucru foarte important, nu poate fi acuzat de lipsă de seriozitate. Nimicul este singurul lucru despre care poți vorbi cu autoritate deplină fără să riști să știi ceva. În această privință, nimicul are un viitor strălucit. Priviți în jur: câți oameni au făcut carieră vorbind despre nimic!!! Unii au transformat nimicul în discurs, alții în articol, alții în conferință, iar, cei mai întreprinzători, l-au ridicat la rang de doctină. Eu, modestă cum sunt, ma mulțumesc să-l așez pe hârtie. Este drept că hârtia suportă orice…și eu astăzi îi cer să suporte nimicul!

Am început să caut idei prin bibliotecă, am deschis o carte, am citit două rânduri (autorul avea idei), m-a cuprins o invidie discretă, am închis cartea… am deschis alta… aceeași obrăznicie: avea idei… am închis-o și pe aceea!

În cele din urmă, am priceput că nu cărțile sunt de vină, au fost scrise de oameni care avuseseră ceva de spus, situație foarte nepractică pentru un om aflat în pana inspirației.

Pana de inspirație este de fapt o stare de grație: te scutește de obligația de a avea păreri și îți dă în schimb libertatea de a le căuta,este un fel de vacanță a spiritului, cu singura deosebire că nu-ți spune când se termină. Iar eu caut… cu râvna unui explorator. Răscolesc sertarele minții…nimic… privesc strada… un tramvai trece…foarte bine… tramvaiul trece… și?!?… un domn își aprinde țigara… urât…și?!?… o femeie își plimbă câinele… tot nimic…
Adevărul este că ideile nu dispar, se plictisesc de noi. Vin o vreme, ne lingușesc, ne dau impresia că suntem inteligenți, apoi… pleacă! …și ne lasă singuri cu frazele noastre… Așa începe drama: trebuie să scriu fără să am ce să scriu!

Aici începe meseria, începe arta și mai ales impostura. Dacă ai suficientă îndrăzneală, poți face dintr-o lipsă de idee un articol de o mie de cuvinte, cu și mai multă îndrăzneală, îi pui un titlu rezonant, și dacă ai o îndrăzneală fără margini, îl publici și aștepți ca lumea să observe profunzimea. Ei, bine, lumea observă! Lumea observă aproape orice cu condiția să fie tipărit.

Așadar, astăzi nu am nici măcar o idee, am însă un articol, ceea ce dovedește că literatura este o îndeletnicire extraordinar de elastică: poți întinde nimicul până la dimensiunea unui editorial. Poți pudra prostia cu epitete, poți parfuma banalitatea cu metafore, iar, dacă toate acestea sunt făcute cu suficient aplomb, cineva va spune negreșit: „Ce profund!”

Nu, cititorilor! Nu este profund! Este doar lung.
Și iată că am ajuns la sfârșit fără să fi spus nimic, ceea ce, după toate aparențele, era exact ce-mi propusesem.
Azi scriu despre nimic.
Și, dacă mă gândesc bine, pentru o zi în care n-am avut nicio idee, mi-a ieșit un articol destul de încăpător, ceea ce înseamnă că inspirația n-a lipsit, a lipsit doar ideea.
Dar, la urma urmei, de ce să fim exigenți?!?

Alina Bănățeanu

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet