Șah mat
Pe tabla cea mare a politicii dâmbovițene nu se mai joacă de mult șah, acolo se joacă alba-neagra cu nădejdile norodului. Regele nu-i rege, Regina nu-i regină, iar pionii (bieții cetățeni) sunt împinși la înaintare doar câtă vreme folosesc socotelii celor cocoțați în jilțuri. După aceea sunt strânși de pe tablă cu aceeași nepăsare cu care mătură frimiturile de pe masa unui ospăț.
Votul? O! votul… îl scot din ladă cu surle și trâmbițe, îl lustruiesc cu vorbe meșteșugite și-l ridică în slăvi cât ține târgul făgăduielilor, apoi, când se închid porțile urnelor, același vot ajunge un petic de hârtie bun doar să învelească minciunile de a doua zi.
Politicianul de soi nou îngenunghează în fața alegătorului până pune mâna pe scaun, iar după aceea își îndreaptă spinarea atât de tare încât nu mai vede omul nici cu binoclul. Ajunge să creadă că jilțul îi este moștenire de familie, iar puterea-un drept dumnezeiesc, nu o însărcinare vremelnică.
Ce priveliște…! O grămadă întreagă de vorbe umflate ca bășicile, rostogolite de oameni care schimbă crezul mai des decât își schimbă batista: acum jură pe popor, mâine jură pe interes, poimâine jură că n-au jurat niciodată. Au memoria scurtă și obrazul lung.
În această piesă caraghioasă, cetățeanul este bun numai la numărătoare… când vine ceasul socotelii, i se cântă osanale… dacă cere socoteală, este poftit să aștepte, să rabde, să înțeleagă, să fie „responsabil”… Adică, pe românește, să tacă și să înghită.
Au prefăcut făgăduiala în meșteșug, amânarea în virtute și uitarea… în program de guvernare. Am fi de veacuri cea mai bogată țară din lume, dacă s-ar răsplăti vorba goală!… dar vorba nu ține de foame…
Politica a ajuns bâlci fără taraf și teatru fără rușine: actorii se schimbă… măștile rămân… Unii ies pe ușa din dos doar ca să intre pe fereastră cu altă părere și altă culoare, dar cu aceleași năravuri bine călcate la dungă.
Și astfel… partida se încheie mereu la fel…Regele își păstrează tronul… nebunii își văd de diagonală… turnurile păzesc privilegiile…caii sar peste orice rânduială… iar pionii…pionii sunt sacrificați cu seninătatea găsită în manualul de cinism.
Cu toate acestea, șah mat nu este dat adversarului politic, ci cetățeanului care a îndrăznit să creadă că votul său înseamnă legământ și nu decor electoral. Când voința celui care a ales este tratată ca o hârtie de împachetat promisiuni expirate, victoria nu mai aparține nimănui; este doar biruința trufiei asupra bunului simț și a interesului asupra cinstei.
Neiertătoarea noastră istorie râde cel mai zgomotos tocmai de aceia care se cred veșnici; jilțurile puterii sunt făcute din lemn, nu din stejarul nemuririi, iar aplauzele cumpărate se sting mai iute decât ecoul unei vorbe cinstite.
Șah mat? Da! Dar nu Regelui, ci pionilor care au fost siliți să creadă că joacă într-o partidă dreaptă, când tabla fusese înclinată dinainte, iar regulile scrise cu cerneală ce se șterge numai pentru cei puternici.
Alina Bănățeanu
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural. Nihil Sine Deo
