Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul (31 august)

,,Rugăciune în inimă neîncetată având, ai înțeles, Cuvioase, tainele cele cerești, de aceea ai jertfit întreaga viața ta dumnezeieștilor cântări, tălmăcindu-le cu sârg în graiul dulce al țării, din multă dragoste de oameni, de Dumnezeu insuflate Macarie!” (Tropar)

Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul s‑a născut în anul 1763 într‑o familie evlavioasă care avea trei copii. Din aceștia, doi frați au ales încă din tinerețe viața monahală: Macarie, care va rămâne cunoscut ca Protopsaltul, și sora sa, apoi Monahia Iustina Periețeanu, care va îmbrățișa îndatoririle de stareță la Mănăstirea Viforâta.

Încă din copilărie, Macarie s‑a dăruit învăţării muzicii psaltice. A urmat pentru o vreme cursuri la Odessa, unde a dobândit și limba greacă, iar apoi s‑a întors la București, unde a devenit ucenicul Părintelui Macarie Dascălul și al Părintelui Dionisie — ambii predicatori la Curtea Domnească, slujitori ai Catedralei Mitropolitane din București și ucenici ai Cuviosului Paisie de la Neamț. Legătura duhovnicească cu Arhimandritul Macarie Dascălul, un călugăr aspru în nevoințe, pasionat de rugăciune și de studiul și traducerea scrierilor patristice, i‑a aprins în suflet dorința de a merge la Sfântul Munte Athos. Acolo, atunci când a fost tuns în monahism, a primit numele Macarie și a urmat, cu credincioșie, pilda duhovnicului său, lucrând atât la nevoințele ascetice, cât și la traducerea cântărilor bisericești.

După o vreme petrecută la Athos, Cuviosul Macarie s‑a întors la București, fiind hirotonit ieromonah cu ascultare la Catedrala Mitropolitană. Datorită bagajului său teologic solid și talentului de orator, în perioada 1804–1805 a primit ascultarea de predicator al Curții Domnești. Între 1805 și 1808 a plecat la Iași pentru a se perfecționa alături de Petru Vizantie, protopsaltul Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Revenit la București, a fost numit stăreț la Mănăstirea Golgota, de lângă Târgoviște, unde a reînființat vechea școală a mănăstirii şi a slujit ca dascăl de psaltichie și predicator, formând generații de cântăreți bisericești.

În 1817 s‑a întors la București pentru a studia noua notație muzicală cu Petru Efesiul. La scurt timp, Mitropolitul Dionisie Lupu a reînființat școala de muzică a Mitropoliei Ungrovlahiei și l‑a numit pe Macarie la conducerea ei. Având cunoștințe profunde atât de limba greacă, cât și de arta cântării psaltice, i s‑a încredințat misiunea de a traduce și adapta în limba română cântările bisericești după noua notație, pentru ca slujbele să fie mai bine înțelese de popor. Sfântul Macarie a lucrat cu sârg la această lucrare de traducere, dăruindu‑și viața spre a pune textele liturgice la îndemâna credincioșilor.

Obstacolele nu au întârziat: anumite cercuri grecești se împotriveau existenței cărților psaltice în limba română și i‑au făcut greu lui Macarie tipărirea lucrărilor în Țara Românească. A încercat la Sibiu și la Budapesta, dar s‑a lovit de aceleași rezistențe. În cele din urmă a ajuns la Viena, unde, în anul 1823, cu mari greutăți, a reușit să tipărească Teoreticonul, Irmologhionul și Anastasimatarul — primele cărți psaltice tipărite în limba română. Această realizare a reprezentat un pas hotărâtor pentru liturghia românească, pentru că a făcut posibil ca rugăciunea cântată în biserici să fie mai accesibilă și mai vie pentru credincioși.

Prin darul său de dascăl și prin trudă la școala de muzică psaltică din București, în doar zece ani mulți discipoli au deprins meșteșugul psaltichiei; aceștia, la rândul lor, au deschis școli de muzică în principalele orașe ale Mitropoliei Ungrovlahiei. Prin lucrarea sa, cântecele bisericești care până atunci se rostiseră mai ales în limba greacă — pe care puțini le înțelegeau — au început să fie înlocuite cu cântări în limba română, pentru slujbele în popor.

În 1827, la București, Cuviosul Macarie a publicat al doilea tom al Antologiei, o colecție de cântări psaltice pentru Utreniile din cursul anului. După exilarea Mitropolitului Grigorie Dascălul din scaunul mitropolitan al Țării Românești (10 februarie 1829), Macarie, apropiat al mitropolitului, s‑a retras la Iași. Acolo Mitropolitul Veniamin Costachi l‑a primit cu cinste și i‑a încredințat misiunea de a înființa o școală de muzică psaltică după modelul celei din București, iar de asemenea i‑a dat spre păstorire stăreția Mănăstirii Bârnova din județul Iași. Din cauza unor împotriviri locale, Sfântul Macarie s‑a mutat apoi la Mănăstirea Neamț, unde a continuat traducerile cântărilor psaltice și a pus în funcțiune o nouă școală de muzică.

Când Mitropolitul Grigorie Dascălul a fost rechemat în Țara Românească (22 august 1833), Macarie a revenit și el la chemarea acestuia, primind ascultarea de a se îngriji la Mănăstirea Căldărușani de tipărirea Vieților Sfinților pentru întreg anul — lucrare pe care a îndeplinit‑o cu multă râvnă. Tot în această perioadă a înființat școli de muzică pentru monahi la Căldărușani și la Țigănești. La Căldărușani l‑a întâlnit pe Schimonahul Nectarie Protopsaltul, un mare isihast care avea să viețuiască mai târziu în Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos; văzând frumoasa lui psalmodie, Macarie l‑a încurajat să‑și înmulțească darul.

La 6 februarie 1836, cu binecuvântarea și sprijinul Episcopului Chesarie Căpățână, a tipărit Prohodul Domnului. În vara aceluiași an s‑a îmbolnăvit grav și a rămas imobilizat la pat. Și‑a ales să își petreacă ultimele zile la Mănăstirea Viforâta, unde Maica Iustina, sora sa și stareța mănăstirii, l‑a îngrijit cu multă dragoste. Cuviosul Macarie Protopsaltul a trecut la Domnul la 30 august 1836, după o suferință relativ scurtă.

Recunoașterea sfințeniei vieții și a lucrării sale a venit oficial în anul 2023, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea sa, în Anul comemorativ al imnografilor și al cântăreților bisericești (psalți). Ziua sa de prăznuire a fost stabilită la 31 august. Moștenirea Sfântului Macarie Protopsaltul rămâne vie prin cărțile psaltice pe care le-a tradus și tipărit, prin școlile de muzică pe care le‑a înființat și prin generațiile de cântăreți pe care i‑a format, toate contribuind la făurirea unei Liturghii în limba poporului român.

,,O, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Părinte Ieromonah Macarie, cel numit după vrednicie Protopsaltul, ca un mare dascal al muzicii bisericești; slujitor evlavios al Sfântului Altar și vestitor al cuvântului Evangheliei; pe tine te rugăm: Mijlocește către Dumnezeu să ne lumineze mintea ca să înțelegem cuvântul de suflete mântuitor și să ne izbăvească de necazurile ce vin asupra noastră. Cel ce ai fost egumen și îndrumător de obști monahale, ajută pe monahi să înțeleagă rostul viețuirii în mănăstire și ascultarea față de egumen ca de Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre; cel ce ai fost părinte și povățuitor de suflete, ajută pe fiii Bisericii străbune să înțeleagă și să adâncească învățătura Evangheliei lăsate de Domnul Hristos pentru mântuirea oamenilor; cel ce ai fost slujitor al Sfântului Altar, ajută pe slujitorii bisericii, preoți și diaconi, să fie vrednici în fața Domnului, având mintea ațintită la Dumnezeu și la cuvintele rostite prin care se slăvește numele Său. Iar ca unul ce ai fost protopsalt pe pământ și ți-ai sfințit viața ca să cânți acum cu îngerii în ceruri, te rugăm să ajuți pe toți psaltii, împreună-rugători cu preotul și cu dreptcredincioșii creștini, ca să se roage stăruitor, încât rugăciunea lor să se înalțe la Dumnezeu ca o tămâie bine mirositoare, împreună cu rugăciunile sfinților. Nu ne uita pe noi, cei aflați încă în luptă cu tot felul de încercări pe valurile acestei vieți. Fii mijlocitor al nostru, clerici, monahi și mireni, că toți te avem pildă de frumoasă viețuire, rodnică lucrare și smerită ascultare; roagă pe mijlocitoarea noastră, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care te-a ajutat să alcătuiești, în cinstea ei, axioanele praznicelor împărătești, ca să ne dăruiască râvnă pentru mântuire, iubire pentru Sfânta Biserică și ocrotire în toată vremea vieții noastre. Roagă-te pentru noi Domnului nostru Iisus Hristos, pe Care L-ai propovăduit Mântuitor al lumii, prin omiliile și cântările tale, să ne învrednicim și noi a slăvi pe Preasfânta Treime, pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin” (Rugăciune).

Pr. Nicolae Laurențiu Drăghici

Parohia Gura Motrului, Județul Mehedinți