Victimă colaterală a „merge și așa”
Foto: captură de ecran protv
Mare nenorocire s-a abătut peste obștea românească: au dispărut, fără urmă, cei șapte ani acasă! Nu se știe când au luat-o la sănătoasa, nici pe unde s-au furișat, dar de găsit nu-i mai găsește nimeni… dacă îi vedeți pe undeva, vă rog, nu-i speriați, se tem de mojicie și, mai ales, de obrazul gros.
Se oferă răsplată cinstită celui care va aduce măcar o dovadă că mai există: un „bună ziua”, un „mulțumesc „, un loc cedat unui bătrân ori un copil care nu răspunde părinților… ar fi dovezi îndestulătoare. Altminteri, tabloul este de pus în ramă și atârnat în sala prostului gust.
Omul de astăzi se socotește domn fiindcă poartă haine scumpe, dar își leapădă năravurile în mijlocul drumului, își împăunează pieptul cu vorbe mari despre cinste, iar la cea dintâi împrejurare își înghiontește semenul cu un cot, numai să ajungă cu o clipă înainte la tejghea.
Pe vremuri, omul era judecat după felul în care își purta vorba și obrazul; astăzi, este măsurat după cât zgomot poate face și câți îl privesc cu gura căscată. Bunul simț a ajuns marfă rară… obrăznicia se vinde cu ridicata.
Odinioară, părintele își învăța odrasla că vorba dulce deschide porți ferecate; astăzi, odrasla îl învață pe părinte cum se răstește mai cu folos. Școala împarte diplome, dar pare că alfabetul bunei cuviințe s-a pierdut între două hârtii ștampilate. Se isprăvesc înalte învățături, dar nu se mai deprinde mesteșugul de a nu călca pe celalalt în picioare. Avem oameni care cunosc toate minunile lumii, dar nu știu să țină o ușă deschisă pentru cel din urma sa…
Fiecare se socotește buricul pământului: orice sfat este o jignire, orice îndreptare este un atac la persoană, iar orice greșeală este, firește, vina altuia. Așa s-a ajuns ca prostia să meargă țanțoș!
S-au înmulțit și înțelepții de prăvălie, acei atotștiutori care au răspuns la orice, mai puțin la întrebarea: „Dar dumneata când ai fost cu adevărat bine crescut?”
Civilizația noastră seamănă cu o haină de catifea purtată peste o cămașă nespălată. Nu-i vorbă, se mai găsesc câte un om așezat, o femeie cu bună rânduială ori un copil crescut cu omenie, dar aceștia sunt priviți ca niște ciudățenii, de parcă ar fi coborât din alt veac.
De aceea, încheiem cu aceeași veste de trebuință:
SE CAUTĂ CEI ȘAPTE ANI DE ACASĂ!
Cel care îi va afla este rugat să-i aducă degrabă înapoi, țara întreagă are nevoie de dânșii, fiindcă fără ei rămânem o adunătură de oameni bine îmbrăcați și prost crescuți.
Iar, dacă nu-i găsim nici de astă dată, atunci să schimbăm tăblița de la intrare, să nu mai scriem că suntem un popor cu bună creștere, ar fi mai cinstit să scriem ceva mai potrivit vremurilor:
„Civilizația la minut. Educația… la rest. „
Alina Bănățeanu
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural. Nihil Sine Deo
